|
primită de la domnul deputat Ioan Balan (Grupul parlamentar al PNL)
Ioan Balan (PNL): Vom elimina efectele crizei prin investiţii masive în infrastructura naţională şi prin susţinerea proiectelor administraţiilor publice locale
Deputatul PNL, Ioan Balan, spune că programul de relansare economică pe care îl va promova Partidul Naţional Liberal în perioada următoare va prioritiza investiţiile publice, generatoare de locuri de muncă bine plătite, şi va sprijini consolidarea firmelor româneşti, care vor trebui să asigure produse pentru consumul românilor şi pentru export:
”În ultimii ani de zile, în România s-a construit foarte puţin sau deloc. PSD a dus ţara într-o fundătură economică, împrumutându-ne zi de zi şi stimulând consumul din import. Astfel că românii au umplut buzunarele producătorilor din alte state, în condiţiile în care şi la noi în ţară se pot produce bunuri de cea mai bună calitate. După atâţia ani în care PSD a avut la îndemână bani gratuiţi din fonduri europene, bani mulţi la bugetul de stat, autostrăzile au rămas tot pe hârtie, căile ferate s-au împuţinat, mii de şcoli au rămas la fel de degradate, iar cele mai multe dintre spitale nu corespund normelor sanitare. Faptul că la Suceava, Cluj sau Oradea s-au modernizat spitale, şcoli sau drumuri publice, acest lucru nu s-a datorat guvernelor PSD, care nici nu mai ştim câte au fost, ci administraţiilor publice locale conduse de liberali gospodari, care au adus un plus de calitate în viaţa oamenilor.
Nu ştiu cine ar putea să conteste faptul că în ultimele luni Guvernul PNL a reuşit o performanţă deosebită, adică să treacă ţara prin această criză sanitară şi economică, iar suferinţa să fie mult mai redusă decât în state dezvoltate din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, chiar dacă perioada cea mai grea pare că a trecut, mai avem enorm de muncă, pentru a îndrepta ţara către normalitatea pe care noi, liberalii, am promis-o oamenilor.
Este şi motivul pentru care Guvernul PNL pregăteşte un amplu program de relansare economică pentru România, astfel încât, în cel mai scurt timp, să ajungem să îndeplinim două obiective: pe de o parte să înlăturăm efectele negative ale crizei resimţite şi de angajaţi şi de întreprinderile româneşti, iar pe de altă parte să investim masiv în modernizarea României, atât la nivel naţional, prin construirea de autostrăzi, căi ferate, infrastructură energetică, cât şi la nivel local, prin susţinerea financiară a primăriilor care aduc un plus de calitate în viaţa oamenilor. Chiar înainte de începerea crizei Guvernul PNL programase investiţii pentru anul 2020 de peste 50 de miliarde de lei. Am convingerea că în ciuda acestei perioade dificile, banii pentru investiţii vor fi chiar mai mult de cât s-a programat la început de an. Când spun acest lucru mizez pe faptul că preşedintele României şi reprezentanţii PNL au purtat discuţii cu oficialii de la Uniunea Europeană şi aşteptăm să utilizăm câteva miliarde de euro anual, suplimentar, din fonduri europene nerambursabile, ca să dezvoltăm România.
Un lucru este sigur. Banii de la UE nu pică din cer! Trebuie să ai proiecte şi să negociezi acele proiecte, iar Guvernul PNL a reuşit acest lucru. În situaţia dezastruoasă în care PSD a lăsat visteria, nici nu ştiu cum o scoteam la capăt fără ajutorul fondurilor europene, pe care PNL a reuşit să-i aducă în ţară. Cu banii de la UE, Guvernul PNL a reuşit să ajute şi angajaţii rămaşi fără loc de muncă şi întreprinderile româneşti aflate în dificultate. Mai mult, cu banii de la UE, Guvernul urmează să susţină proiecte masive de investiţii în toată ţara. Aşadar, ne aşteaptă o perioadă în care trebuie să muncim şi să construim mult, ca să recuperăm toţi anii pierduţi cu PSD la guvernare”.
|