|
primită de la doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Elogiu profesorilor – vocaţie, pasiune, dăruire
Arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării creatoare şi bucuria cunoaşterii.
(A. Einstein)
Ziua Învăţătorului se sărbătoreşte pe data de 5 iunie, o zi care coincide cu data de naştere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului românesc modern, personalitate de referinţă care a înfiinţat în 1818, în Bucureşti, prima şcoală cu predare în limba română, Școala de la „Sfântul Sava”.
În complementaritate cu data de 5 octombrie, care din anul 1994 este desemnată de UNESCO drept Ziua Internaţională a Profesorului, aceste celebrări subliniază importanţa educaţiei şi rolul învăţătorilor, al profesorilor în societate, pentru devenirea şi împlinirea fiinţei umane prin şcoală, prin cunoaştere şi învăţare temeinică.
Dincolo de aceste repere temporale cu valoare simbolică, de contexte naţionale sau internaţionale, o sărbătoare a învăţătorilor este un prilej de reflecţie asupra sensurilor unei profesii de vocaţie, care înseamnă competenţă, dăruire, sensibilitate, arta de a transmite cunoştinţe, bucuria de a sprijini creşterea copiilor sau formarea tinerilor. Cuvântul însuşi are o rezonanţă afectivă profundă, evocând farmecul anilor de şcoală, mirarea copilului, începutul drumului prin universul cunoaşterii, alături de imaginea nostalgică a învăţătorului. După cum, în sens metaforic, ne gândim la sugestia sacră de Învăţător ales, predestinat pentru un „sacerdoţiu al predării”.
A fi profesor reprezintă certitudinea că ai ales o profesie complexă, că vei parcurge un traseu cognitiv de-a lungul întregii activităţi, dar şi conştiinţa că ai puterea de a dărui ştiinţa de carte, de a cultiva emoţii şi o sensibilitate artistică sau culturală, căutând mereu soluţii care se află între artă şi ştiinţă, între vocaţie şi cunoaştere, între raţionalitate şi intuiţie.
Meseria noastră înseamnă a proiecta activităţi curriculare diferite şi creative, a concepe strategii didactice, teste, proiecte inedite, a completa şi armoniza domeniul formal de cunoaştere şi învăţare cu cel nonformal de modelare a personalităţii, a înţelege natura umană, psihologia vârstelor, a relaţiona şi comunica, dincolo de bariere şi dificultăţi, acestea sunt doar câteva ipostaze parcurse de orice profesor.
Cu atât mai mult, în acest interesant şi contradictoriu secol XXI, pregătirea profesorilor implică o dimensiune de cunoaştere şi dobândire de competenţe ştiinţifice, de strictă specialitate, dar şi o dimensiune pedagogică şi psihologică prin care acesta explorează diversitatea umană şi se adaptează în lumea şcolii.
O educaţie de calitate este realizată de profesori buni, bine pregătiţi pentru o astfel de meserie. Din acest motiv considerăm că printre direcţiile esenţiale ale reformei sistemului educaţional din ţara noastră trebuie să parcurgem cel puţin două trasee:
• revalorizarea meseriei de profesor în acord cu importanţa ei socială;
• reconfigurarea pregătirii iniţiale şi continue a profesorilor, respectând anumite standarde de formare.
Este evident că formarea iniţială, etapă academică a pregătirii noastre se împlineşte şi prin iniţierea profesorului debutant de către mentorul/maestrul/profesorul experimentat care va lumina un drum al înţelegerii meseriei de profesor activ, de practician la catedră. Există diferenţe majore şi ezitări tulburătoare între ceea ce ştii şi ceea ce trebuie să transmiţi, să restructurezi adaptând în procesul didactic, pentru diferite secvenţe temporale, vârste, clase sau grupuri de elevi. Sunt procese de reflecţie, de analiză şi sinteză, de autoanaliză, de înţelegere a contextelor educaţionale extrem de diverse, sunt interogaţii ce par fără răspuns în absenţa unui spirit lucid, trecut deja prin etape similare şi care poate facilita selecţia, înţelegerea, coborârea din templul cunoaşterii pure şi abstracte în lumea concretă şi ludică a copilului sau în lumea tumultoasă şi razvrătită a adolescentului.
Astfel, ziua de astăzi vorbeşte despre învăţători, elevi şi studenţi, dar şi despre lungul drum spre ştiinţa de a preda bine, de a fi Învăţătorul cu har şi experienţă. De aceea trebuie să subliniem şi necesarul dialog între mentor şi discipol, fie el polemic, tensionat sau calm, pentru că acest proces înseamnă a aşeza în armonie cunoaşterea şi experienţa, impetuozitatea începutului şi tentaţia totalităţii, pe de o parte, cu selecţia lucidă, cu adecvarea la context şi adaptarea la obiectivele demersului educaţional, de cealaltă parte.
În mod cert, lumea contemporană se caracterizează printr-o evoluţie rapidă şi imprevizibilă a ştiinţei şi tehnicii, generând o importantă mişcare de idei, de invenţii, o creştere exponenţială a informaţiei şi a tehnologiei de vârf. Acestea au drept consecinţe informatizarea societăţii, restructurarea şi reînnoirea unor demersuri epistemologice pluridisciplinare, din toate domeniile vieţii sociale. De aceea pregătirea profesorilor şi implicit a elevilor şi studenţilor înseamnă preluarea modificărilor şi cerinţelor din plan social, cultural, economic, de la nivel naţional şi internaţional. Se adaugă, printre provocările societăţii contemporane confruntarea cu resurse limitate de materii prime şi de energie, creştere demografică, adâncirea decalajului dintre ţări şi economii, dinamica din piaţa muncii, problemele grave de mediu, conflictele interetnice, prejudecăţi, stereotipuri culturale, intoleranţă, o paletă de riscuri, vulnerabilităţi sau provocări care impun o pregătire temeinică a generaţiilor viitoare, ca specialişti şi profesionişti, dar şi ca fiinţe sociale, ca oameni ai comunităţilor în care trăiesc.
Cu siguranţă una dintre soluţiile esenţiale în faţa acestor crize şi provocări o constituie calitatea educaţiei, reforma învăţământului, formarea adecvată a tinerelor generaţii, alături de învăţători dedicaţi, de profesori pasionaţi, asigurându-se modele de comportament, valori şi competenţe profesionale, deci şi premisele unor societăţi puternice şi reziliente.
|
