Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Angelica Fădor (Grupul parlamentar al PNL)
PSD-ALDE-ProRomânia, alianţă împotriva sănătăţii publice

Cele trei partide ai căror lideri aproape au scos România din Uniunea Europeană din cauza derapajelor antidemocratice, acum au găsit de cuviinţă să se lupte şi cu sănătatea românilor.

Observ cu stupoare că PSD, ALDE şi ProRomânia nu au altceva mai bun de făcut decât să conteste prelungirea stării de alertă, care păstrează măsuri minime de protecţie, dar care vine cu decizii suplimentare de relaxare. Pentru moment, înlăturarea stării de alertă riscă să ducă la o infectare accelerată în societate, implicit o creştere masivă a numărului de decese.
Negarea pericolului este o atitudine care generează comportamente sociale în contradicţie cu realitatea acestor zile, iar liderii PSD, ALDE şi ProRomânia trebuie să-şi asume responsabilitatea faptelor lor.
Contrar celor susţinute de PSD şi de aliaţii săi, reluarea activităţii economice, depinde tocmai de menţinerea condiţiilor de siguranţă şi respectarea măsurilor de protecţie. Dacă răspândirea virusului va fi scăpată de sub control, tocmai activitatea economică va fi crunt afectată, iar Guvernul va fi pus în dificultate după ce în această perioadă a luat măsuri ferme de susţinere financiară a activităţii economice cu impact semnificativ asupra bugetului de stat.
În calitate de deputat PNL şi de locuitor al Sucevei, un judeţ greu încercat de noul coronavirus, solicit tuturor partidelor parlamentare să nu se joace cu viaţa românilor şi să voteze, în Parlament, prelungirea stării de alertă.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:42