Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Cer competenţă şi transparenţă în accesarea şi gestionarea fondurilor europene!

“După audierea în cadrul Comisiei pentru afaceri europene a ministrului Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloş, cred că se desprind mai multe idei care ar putea duce la o mai bună folosire a fondurilor.

Problema care apare des în discuţii este gestionarea deficitară a fondurilor europene. Pentru a reuşi să atragă şi să folosească mai bine banii europeni, România are nevoie de un proces mai transparent şi o consultare mai amplă a tuturor părţilor interesate.
În acelaşi timp, pentru a putea accesa fondurile europene cât mai rapid, chiar de la începutul lui 2021, trebuie să ne asigurăm că există o listă de proiecte coerente, necesare, iar pentru aceasta e nevoie de colaborare, nu de decizii luate netransparent”, a afirmat domnul Angel Tîlvăr.
Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că „există o experienţă care trebuie valorificată şi accelerată în această direcţie. Actualul guvern trebuie să demonstreze că este capabil să continue proiectele bune din anii trecuţi, dar şi să identifice nevoile actuale, să acceseze banii europeni, să obţină resurse cât mai consistente pentru România, atât din viitorul buget european, cât şi din planul european de relansare economică. Proiecte majore de infrastructură pentru care există finanţare europeană sunt în continuare blocate de actuala guvernare. Cred că acest lucru spune foarte multe despre modul în care actualul Executiv gestionează situaţia fondurilor europene”.
În ceea ce priveşte relaţia dintre Parlamentul României şi Executiv, “prin Comisia pe care o conduc, am acţionat întotdeauna în sensul abordării într-o manieră constructivă a domeniului fondurilor europene. Am avut mereu în vedere că deciziile luate în acest domeniu produc efecte pe termen lung, de aceea dialogul instituţional purtat a fost de fiecare dată cât se poate de concret, în acord cu aşteptările cetăţenilor care doresc transparenţă şi care aşteaptă răspunsuri cu privire la priorităţile de dezvoltare”, a subliniat preşedintele Angel Tîlvăr.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:42