|
primită de la doamna deputat Beatrice Tudor (Grupul parlamentar al PSD)
Legea PSD pentru prelungirea mandatelor aleşilor locali şi măsurile referitoare la operaţiunile electorale şi pre-electorale fac ordine în haosul generat de PNL
Deputatul PSD de Bucureşti, Beatrice Tudor, declară că legea iniţiată de preşedintele PSD şi liderul Grupului PSD din Camera Deputaţilor, prin care mandatul aleşilor locali se prelungeşte până la 1 noiembrie 2020, iar pentru organizarea în condiţii de siguranţă a operaţiunilor pre-electorale şi electorale sunt prevăzute măsuri noi, precum reducerea la jumătate a numărului de semnături, reprezintă un demers care aduce ordine într-un haos juridic şi administrativ patronat de PNL.
“Liberalii au demonstrat că nu au capacitatea de a gestiona chestiuni atât de complexe precum organizarea alegerilor locale pe fondul pandemiei de COVID-19. Fie au adopat soluţii legislative proaste, care au picat, fie nu au fost în stare sau au fost dezinteresaţi. În orie caz, PSD a făcut ordine în acest haos liberal. Iată cele mai importante 3 elemente ale legii adoptate astăzi de către Parlament, prin votul final al Camerei Deputaţilor, lege iniţiată de către preşedintele PSD şi de către liderul deputaţilor PSD: în primul rând, mandatul tuturor aleşilor locali, că sunt consilieri locali, consilieri generali, primari, preşedinţi de Consilii Judeţene sau Primarul General al Municipiului Bucureşti, se prelungeşte de drept până la 1 noiembrie 2020; în al doilea rând, Parlamentul este desemnat clar drept instituţia care stabileşte data alegerilor; în al treilea rând, numărul de semnături necesar depunerii candidaturii este redus la jumătate, pentru a permite ca toate demersurile şi formalităţile pre-electorale să fie organizate repede şi în deplină siguranţă, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru actorii electorali.
Legea mai cuprinde şi alte măsuri şi este dovada angajamentului PSD de a avea un proces electoral cât mai eficient, bine organizat, cu riscuri minime pe fondul pandemiei de COVID-19, în vederea protejării democraţiei din România. Despre asta mi-aş fi dorit să-l fi auzit mai mult în ultima vreme pe Klaus Iohannis, preşedintele României”, a declarat Beatrice Tudor.
|