Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Silviu Nicu Macovei (Grupul parlamentar al PSD)
Deputatul Silviu Macovei solicită premierului Orban desecretizarea celor care raportează numărul de bolnavi COVID 19

În urma erorii extrem de grave comise de Grupul de comunicare strategică prin care s-a raportat o rată de infectări exagerat de mare, viceliderul deputaţilor PSD, ieşeanul Silviu Macovei a reacţionat ferm şi a făcut o solicitare oficială pentru desecretizarea componenţei acestei structuri aflate în subordinea Guvernului.

Sâmbătă, 27 iunie, Grupul de comunicare strategică (GCS), responsabil de comunicarea evoluţiei pandemiei de COVID 19, a raportat, în mod eronat, 325 de noi cazuri la doar 1.800 de testări, ceea ce ar fi însemnat o rată de infectare de peste 18%! După câteva ore, GCS a revenit asupra comunicatului şi au transmis că, de fapt, era vorba despre 12.000 de teste, nu 1.800.
Revoltat, pe bună dreptate, deputatul Silviu Macovei afirmă că „necunoscuţii dar inconştienţii şi incompetenţii din Grupul de comunicare strategică-GCS (da, acei invidizi anonimi care tot anunţă cazurile de COVID 19) au făcut o gafă monumentală pentru care ar trebui demişi, asta dacă PNL nu i-ar ţine la secret din motive obscure! Mai mult, când au anunţat grozăvia asta, tot oficialii guvernamentali liberali au anunţat că „nu s-au putut colecta rezultatele de la 12 laboratoare din ţară”! Păi, de ce aţi mai dat publicităţii datele dacă nu aveaţi toate rezultatele??” se întreabă retoric Silviu Macovei.
Parlamentarul ieşean este hotărât să clarifice sursa erorilor de comunicare referitoare la COVID 19 pentru a nu se răspândi panică în mod inutil. „Gluma aceasta morbidă cu Grupul de comunicare strategică trebuie să înceteze! Solicit premierului Ludovic Orban să comunice public IMEDIAT următoarele:
- Cine sunt membrii acestui Grup de comunicare strategică şi ce competenţe au ei?
- Care este cadrul legislativ în baza căruia aceştia sunt anonimi?
- În ce cuantum este remuneraţia lunară sau pe şedinţă a acestor membri?
- Cine sunt cei responsabili de informarea eronată de sâmbătă care a stârnit panică în rândul populaţiei? Solicit demiterea IMEDIATĂ a acestora!
- Care sunt procedurile şi algoritmii de calcul şi comunicare a numărului de cazuri noi?
- De ce se raportează doar numărul de testări, nu şi numărul de persoane testate?”
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:12