Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Horia Nasra (Grupul parlamentar al PSD)
Către domnul Donald Tusk, preşedinte al Partidului Popular European,
Către domnul Manfred Weber, preşedinte al grupului PPE în Parlamentul European,

Stimaţi domni preşedinţi,

Ultimele trei luni au cutremurat şi îndurerat lumea, continentul nostru, ţara noastră, criza generată de COVID-19 producând decese şi o criză economică şi socială evidentă.

Aşa cum era firesc, toate statele membre ale Uniunii Europene au încercat din răsputeri să salveze cât mai multe vieţi şi au început să adopte măsuri de relansare economică.
Liderii politici responsabili, în contextul pandemiei, au fost primii care au respectat regulile impuse de către propriile guverne, de către miniştrii sănătăţii şi în general de către cei îndrituiţi să gestioneze această pandemie fără precendent.
Românii au respectat restricţiile, regulile impuse de autorităţi în starea de urgenţă şi în starea de alertă şi au înţeles situaţia dificilă, lupta cu un adversar invizibil şi nemilos. Vieţi omeneşti s-au pierdut, locuri de muncă s-au pierdut, unele ramuri economice au fost oprite dintr-o dată, de altfel ca în tot spaţiul comunitar. Sunt sacrificii şi realităţi dureroase care au afectat viaţa de zi cu zi a oamenilor.
În tot acest timp, liderii politici care trebuiau să fie exemple pentru români în respectarea regulilor au demonstrat că restricţiile sunt doar pentru cetăţeni, nu şi pentru politicieni.
Încălcarea legii şi a propiilor regulilor şi restricţii impuse cetăţenilor, de către dl. Ludovic Orban, prim-ministrul României şi preşedintele PNL, dl. Rareş Bogdan, eurodeputat şi prim-vicepreşedinte al PNL, dl. Gheorghe Falcă, eurodeputat şi vicepreşedinte al PNL şi dl. Costel Alexe, lider marcant al PNL şi ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor în Guvernul PNL, este inadmisibilă, o ofensă adusă milioanelor de români care au respectat legea şi restricţiile impuse.
Stimate domnule preşedinte, Donald Tusk,
Aceşti lideri politici marcanţi ai Partidului Naţional Liberal, partid membru al Partidului Popular European (PPE), pe care de altfel în prezidaţi, nu mai au calitatea morală de a impune şi/sau propune românilor noi restricţii, noi reguli. Prin comportamentul sfidător faţă de suferinţa tuturor, au devenit dezertori morali în lupta cu virusul COVID-19.
Mai mult decât atât, absenţa unor măsuri concrete de relansare economică adânceşte şi mai mult România în criză, lipsa de expertiză guvernamentală fiind la fel de nocivă precum absenţa bunului simţ.
În acest context, vă solicit să nu faceţi rabat de la Codul de Conduită al membrilor Partidului Popular European (PPE) care în articolul II statuează principiile grupului - binele comun, exercitarea puterii exclusiv în slujba oamenilor şi menţinerea moralităţii în actul politic.
Sunt convins că în spiritul valorilor comune, europene, susţineţi ca liderii politici să fie exemple pentru statele lor, nu surse de încălcare a legii şi a regulilor.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:42