Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat George Șişcu (Grupul parlamentar al PNL)
Administraţia liberală aduce dezvoltare la Tulcea de astăzi!

Vizita de la finalul săptămânii trecute a premierului Ludovic Orban, însoţit de ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, în judeţul Tulcea, reprezintă un angajament ferm pe care Executivul României, de la cel mai înalt nivel al său, şi-l ia faţă de toţi tulcenii.

Nu vorbim despre promisiuni, ci deja despre realizări palpabile: proiecte semnate, cu finanţarea asigurată sau proiecte deja demarate şi care sunt executate în ritm accelerat.
Angajamentul meu, al PNL şi al Guvernului Orban pentru Tulcea: modernizarea infrastructurii, cu respect pentru tradiţie, dezvoltare economică, protejând mediul, şi administraţie publică pentru cetăţeni.
Sunt promisiuni electorale de care aţi mai auzit, veţi spune. Nu, sunt deja fapte! Pentru că timpul vorbelor goale şi al scuzelor a trecut de mult.
Premierul Ludovic Orban a vizitat pe 10 iulie judeţul nostru şi menţionez vizita sa pentru că a fost una cu rezultate concrete!
Încă din aprilie, am accentuat, alături de colegul meu Ștefan Ilie, candidatul PNL la Primăria Municipiului Tulcea, faptul că suntem datori să dezvoltăm la nivel local infrastructura adiacentă Șantierului Naval şi să creăm un ecosistem economic sustenabil pe termen lung, printr-un parteneriat foarte strâns între Consiliul Judeţean Tulcea, viitorul primar al Municipiului Tulcea şi Guvernul României. Șantierul Naval VARD Tulcea este cel mai mare angajator al judeţului, cu un impact direct în viaţa a peste 5.000 de familii.
Premierul României, Ludovic Orban, alături de Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, au vizitat Șantierul Naval şi au confirmat că ne vor ajuta pentru a realiza ceea ce am promis. Premierul Orban şi Ministrul Bode au vizitat şi Portul Isaccea, unde au anunţat că vor acorda o atenţie deosebită investiţiilor pentru susţinerea dezvoltării transportului fluvial pe Dunăre, având în vedere că Dunărea face parte din cel mai important coridor de transport fluvial european, coridorul Dunăre-Rin, care face legătura între Marea Neagră şi Marea Nordului.
Un alt obiectiv important la Dunăre, vizitat de premierul Ludovic Orban, este şantierul Podului suspendat peste Dunăre, obiectiv aflat în centrul politicilor de dezvoltare a infrastructurii rutiere din această regiune. Este a doua vizită a celor înalţi demnitari în mai puţin de două luni. Primul ministru a garantat că vor exista noi obiective de investiţii la Tulcea pe care le vom demara în cursul acestui an!
În ceea ce mă priveşte, îmi asum dezvoltarea judeţului nostru şi nu voi ţine cont de culoarea politică a vreunui primar, ci de interesul superior al fiecărei comunităţi tulcene. Vremea lui Dragnea, care împărţea comunităţile în „pesediste“ şi „liberale“, a apus odată cu guvernarea noastră. În acelaşi timp, avem pentru prima dată şansa la Tulcea să beneficiem, alături de voinţa politică unitară la nivel judeţean şi guvernamental, de fonduri europene şi naţionale consistente care să ne asigure realizarea tuturor proiectelor de infrastructură pe care le imaginăm. Restul ţine doar de muncă – zi de zi şi oră de oră. Este o muncă pe care o voi continua în ritm susţinut!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:35