|
primită de la vicepreşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Educaţia nu se face în singurătate şi izolare!
În tumultul public al dezbaterilor pe teme medicale stringente şi soluţii de etapă, ne îngrijorează reacţiile preşedintelui Iohannis care confirmă din nou că principala obsesie este atacul politic absurd îndreptat spre Partidul Social Democrat şi mai puţin grija faţă de problemele românilor.
Acesta s-a transformat într-un veritabil director de campanie electorală pentru PNL, abandonând roluri, responsabilităţi, echilibrul firesc al unui preşedinte obiectiv şi implicat. Preşedintele României pare a fi într-o eternă campanie electorală, provoacă polemici gratuite, acuză agresiv opoziţia, inventează argumente, în timp ce o altă temă gravă de pe agenda cetăţenilor, educaţia, este ignorată, mereu amânată şi proiectată în „scenarii” neprecizate, lăsată în confuzie şi nedeterminare, deşi peste o lună începe anul şcolar. Astfel perspectivele educaţiei din România rămân sumbre, dezolante, deşi un domeniu esenţial din societate – şcoala, formarea tinerilor, educaţia nu trebuie lăsată în izolare.
Din timpul pierdut pentru a născoci minciuni şi aberaţii cum că Partidului Social Democrat ar fi responsabil de eşecul guvernului său în ceea ce priveşte controlul pandemiei actuale, preşedintele României ar putea să acorde puţin timp pentru a analiza şi înţelege de ce guvernul pe care îl conduce nu rezolvă problemele din sfera educaţională. Începând cu luna ianuarie şi până în prezent, echipa ministerială nu a identificat soluţii viabile pentru temele mari din domeniul educaţiei: aspecte curriculare, decongestionarea materiei şi a programului educaţional, elaborarea sau reconfigurarea planurilor de învăţământ şi a programelor şcolare, clarificări asupra examenelor naţionale, demersuri şi perspective asupra formării iniţiale şi continue a cadrelor didactice, iniţierea unor proiecte pentru infrastructura deficitară, mai ales din mediul rural, dotări precare, tema digitalizării în educaţie, proiecte de dezvoltare a infrastructurii universitare etc.
În timp ce Europa are drept preocupare constantă începerea şcolii din septembrie în condiţii de maximă siguranţă şi precauţie, în România, puterea liberală lucrează la scenarii şi propune experimente cu risc ridicat de compromitere a sistemului de învăţământ, a calităţii educaţiei oferite generaţiilor actuale. Din păcate nici preşedintele Iohannis şi nici prim-ministrul Orban nu realizează urgenţa unor decizii care să fie comunicate din timp, astfel încât conducerea şcolilor, directorii şi profesorii, personalul administrativ, dar şi părinţii ori copiii să ştie ce urmează să se întâmple, să pregătească instituţiile, să organizeze procesul de învăţare.
Este semnificativ punctul de vedere al Academiei Române, cât şi anumite semnale de alarmă lansate, cu privire la educaţia online:
Prin extinderea învăţământului online, calitatea învăţării se reduce semnificativ, ceea ce poate conduce la compromiterea întregului sistem de educaţie, pentru că accesul elevilor şi al profesorilor la o infrastructură performantă (tablete, calculatoare, platforme) este încă deficitar;
Copiii din învăţământul preşcolar şi primar au nevoie de suportul profesorului, de relaţia afectivă cu educatorii, de atmosfera de învăţare în grupă sau clasă care înseamnă comunicare directă, lucrul în echipă, interferenţe educaţionale utile, sprijin pedagogic în timp real. În evoluţia lor, aceste categorii de vârstă pot suferi mai târziu consecinţe grave, determinate de excesul învăţământului online care poate afecta dezvoltarea psihosocială şi intelectuală. Lipsa interacţiunii directe cu profesorul, cu „mentorul” care oferă afecţiune, cunoaştere, descifrarea aspectelor neclare, starea de încredere şi siguranţă, precum şi înlocuirea profesorului doar cu dialoguri la distanţă, prin intermediul ecranului, influenţează evoluţia şi universul interior al copiilor;
Aproape jumătate dintre copiii din România nu au acces la o tabletă sau la un computer, fapt care îi împiedică să aibă o participare reală la lecţiile în sistem online, rezultate desprinse din studii, analize, evaluări făcute de specialişti şi instituţii din domeniu, dar şi de societatea civilă, precum documentul lansat public de organizaţia „Salvaţi Copiii”;
Un procentaj de 50% dintre cei care au acces la resurse digitale ce le permit participarea la cursurile online dezvoltă dependenţă de internet şi se expun în mod repetat la conţinut agresiv şi la fake news.
În acest context, ne întrebăm firesc: Ce a făcut Guvernul Orban timp de 9 luni pentru şcoala românească? Cum se poate rezuma mandatul ministrului Educaţiei?
Un mandat stresant, generator de nelinişte şi confuzie pentru întregul sistem de învăţământ: au fost făcute promisiuni cu privire la dezvoltarea şcolii româneşti, la nondiscriminare şi educaţie incluzivă, la debirocratizare. În schimb decalajele sociale şi educaţionale s-au accentuat, intervenţia ministerului pentru a regla cadrul unui învăţământ echitabil este inexistentă, cadrelor didactice li s-au cerut, în continuare, numeroase dovezi ale activităţilor desfăşurate, au apărut schimbări legislative peste noapte, iar toate acestea au creat confuzie şi revoltă în rândul cadrelor didactice, al elevilor şi părinţilor.
S-au creat la nesfârşit doar scenarii: preocuparea principală a Ministerului Educaţiei a fost de a crea „scenarii” pentru începerea noului an şcolar, dar fără a propune o strategie concretă, echipa de conducere ascunzându-se sub umbrela necunoscutelor din evoluţia pandemiei.
Existenţa problemelor cu „rest”: asemenea operaţiei aritmetice a împărţirii cu rest, eforturile depuse s-au concentrat mai mult asupra obiectivelor de partid, în detrimentul nevoilor şcolii, ale elevilor şi studenţilor, această preocupare pentru abordări politicianiste determinând apariţia unor decizii controversate şi a unor inevitabile probleme educaţionale nesoluţionate, rămase cu „rest”.
Un mandat în cheie electorală: pe lângă problemele rezultate din lipsa infrastructurii IT, din absenţa oricărei viziuni pe termen mediu, doamna ministru Monica Anisie a înlocuit mai mult de jumătate din inspectorii şcolari generali cu membrii activi şi simpatizanţi PNL, determinând politizarea fără precedent a inspectoratelor şcolare din România.
Ce face Europa?
În context european se demonstrează prin studii concrete şi abordări ştiinţifice că şcolile pot şi ar trebui deschise, aşezând în balanţă beneficiile şi riscurile. În mod evident, cu prudenţă şi responsabilitate, cu măsuri ferme şi igienizare atentă, opţiunea este pentru pregătirea şcolilor în vederea primirii elevilor. Astfel, în Marea Britanie şi-au unit forţele 1.500 de membrii ai Royal College of Paediatrics and Child Health şi militează pentru deschiderea şcolilor, deoarece singurătatea, izolarea, „păstrarea copiilor sub cheie” sunt demersuri ce vor lăsa urme de neşters asupra unei generaţii întregi. Pe de altă parte, în Irlanda s-au alocat fonduri de 375 de milioane de euro pentru amenajările şi modificările sălilor de clasă în scopul revenirii elevilor la şcoală în condiţii de siguranţă.
În continuare guvernul PNL este ezitant, se decide greu, marcat fiind de mediocritatea şi incompetenţa miniştrilor, modelul şi sugestiile existente în alte spaţii europene par să nu fie cunoscute sau înţelese. Guvernanţii nu doresc să se inspire din exemplul ţărilor europene şi nu iau în calcul variante benefice pentru elevi, părinţi şi cadre didactice, ci aleg soluţii controversate, izolează copiii şi tinerii de spiritul şcolii şi atmosfera studiului în medii şcolare care stimulează învăţarea, devenirea elevilor prin experienţe de cunoaştere, orientaţi fiind de talentul pedagogic şi didactic al profesorilor.
O permanentizare a acestor măsuri de învăţare la distanţă, de izolare şi absenţă a comunicării directe riscă să producă efecte educaţionale grave, să distrugă, prin nepricepere, posibilitatea unei generaţii întregi de a primi o educaţie relevantă, consistentă în mediul şcolii.
|
