|
primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Originea crizei sanitare
Preşedintele Iohannis a avut o revelaţie de natură ştiinţifico - politico - social - electorală: a descoperit originea crizei sanitare care răscoleşte România.
PSD a creat Covid-ul şi l-a răspândit prin ţară. Motivul pentru care PSD a acţionat nemilos asupra sănătăţii cetăţenilor este simplu şi tot preşedintele Iohannis l-a descoperit: social – democraţii sunt geloşi pe liberalii care au înregistrat succese fulminante în guvernare.
Dacă social – democraţii au creat pandemia, cum au reuşit, oare, să o disemineze pe tot globul? Întâiul demnitar al României nu ne-a spus pentru moment. Probabil încă cercetează fenomenul.
Aceste alegaţii burleşti au fost debitate de preşedintele ţării. Comic involuntar practicat de preşedinte? A devenit domnia sa umorist fără să ne prevină?
Toţi comunicatorii liberalilor au întărit şi supralicitat fantasmagoriile respective, acuzând PSD că se află la originea "crizei" sanitare. Nici unul nu s-a gândit însă să-l propună pe domnul preşedinte la un eventual premiu Nobel al umorului. Ar fi păcat să se piardă un asemenea talent.
|