|
primit de la preşedintele Comisiei pentru politică externă, doamna deputat Biro Rozalia Ibolya (Grupul parlamentar al UDMR)
Recentele declaraţii ale Guvernului de la Varşovia şi implicit demersurile începute în Polonia de a se retrage din Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice - cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul, adoptată în anul 2011- sunt îngrijorătoare. Polonia a semnat acest tratat în anul 2012, când Executivul de atunci era condus de Donald Tusk.
Convenţia de la Istanbul reprezintă instrumentul juridic internaţional cel mai cuprinzător, care abordează violenţa din perspectiva unei încălcări grave a drepturilor omului. Prin noţiunea de „violenţă de gen”, reglementată de Convenţie, care cuprinde, fără a se limita însă doar la acestea, următoarele fapte: violenţă domestică, violenţă sexuală, mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forţată, avortul şi sterilizarea forţată, hărţuirea sexuală, traficul de fiinţe umane, prostituţia forţată etc. Neîncriminate până acum, aceste fapte trebuie introduse ca infracţiuni în legislaţiile statelor semnatare ale Convenţiei, iar măsurile de protecţie promovate trebuie să prevadă înfiinţarea serviciilor specializate, care să ofere asistenţă medicală şi consiliere psihologică şi juridică victimelor, precum şi înfiinţarea de adăposturi pentru acestea.
România a semnat, în 2014, Convenţia de la Istanbul şi a ratificat-o în 2016. Tot în 2016 a fost reînfiinţată Agenţia Naţională pentru Egalitate de Șanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) cu atribuţii în coordonarea procesului de implementare la nivel naţional a Convenţiei de la Istanbul. În 2018 a fost amendat şi armonizat cadrul legislativ din domeniu prin adoptarea şi promovarea a două proiecte de lege: Proiect legislativ de modificare şi completare a Legii 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, în acord cu prevederile Convenţiei de la Istanbul şi Proiect legislativ de modificare şi completare a Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în acord cu Angajamentul 1 asumat de România în cadrul Campaniei ONU/UN Women #HeforShe şi cu recomandările Comitetului CEDAW. De asemenea, în mai 2018, a fost aprobată Strategia Naţională privind Promovarea Egalităţii de Șanse între Femei şi Bărbaţi şi prevenirea şi combaterea violenţei domestice pentru perioada 2018-2021 şi Planul operaţional pentru perioada 2018-2021, pentru implementarea Strategiei.
Având în vedere că acest flagel al violenţei domestice şi al violenţei împotriva femeilor a cunoscut cote alarmante în ultimii ani în România şi fiind preocupată de a folosi toate instrumentele de control parlamentar pentru eliminarea acestuia, în 2017, în cadrul Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor am înfiinţat Grupul multisectorial de lucru pentru monitorizarea implementării Convenţiei de la Istanbul, care reuneşte parlamentari din ambele Camere ale Parlamentului, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale cu atribuţii în domeniul prevenirii violenţei împotriva femeilor, ai asociaţiilor cu reprezentare la nivel local şi naţional preocupaţi de domeniu şi ai ONG-urilor care militează pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor. Grupul de lucru are periodic şedinte în care se asigură dialogul între factorii decidenţi în domeniu şi Executiv.
Convenţia de la Istanbul este singurul act juridic internaţional care abordează şi reglementează această gravă violare a drepturilor omului care este violenţa domestică şi violenţa împotriva femeilor. Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaţilor, prin Grupul multisectorial, reafirmă angajamentul pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor şi recomandă Poloniei şi ţărilor nesemnatare ale Convenţiei să iniţieze un dialog social, bazat pe principiile democraţiei şi respectării drepturilor omului, cu scopul de face cunoscute prevederile Convenţiei de la Istanbul şi de a ajunge la o poziţie cu susţinere amplă din partea majorităţii cetăţenilor săi.
În condiţiile actuale ale pandemiei, atât la nivel internaţional, cât şi în România, a crescut semnificativ numărul cazurilor de abuz şi violenţă domestică. În acest context, România va trebui să urgenteze demersurile necesare la nivel local şi naţional pentru a crea o reţea de servicii sociale accesibilă tuturor persoanelor care au suferit abuzuri sau violenţe şi care au nevoie de asistenţă specializată din momentul abuzului şi până la reintegrarea în societate.
|
