Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Georgeta-Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Școala trebuie să se facă în şcoală!

Școala românească trece, cu siguranţă, prin cel mai greu moment al existenţei sale. Incapacitatea guvernamentală de a decide ce se va întâmpla cu viitorul an şcolar pune în dificultate milioane de români, de la conducerile unităţilor de învăţământ şi dascăli, la preşcolari, elevi şi studenţi, alături de familiile acestora.

Nimeni nu ştie care va fi soarta anului educaţional 2020-2021, la doar o lună până la data începerii oficiale a acestuia. Haosul cu şcoala de acasă de la debutul pandemiei, când sute de mii de copii nu au făcut efectiv cursuri, iar alte sute de mii, conectaţi la internet, doar au bifat oficial că au parcurs materiile online, se reflectă acum în indecizia factorilor responsabili de destinele educaţiei naţionale.
Suntem aproape la jumătatea lunii august şi nimeni nu spune nimic despre ce va fi în septembrie. Va mai suna clinchetul clopoţelului de adunare a copiilor la şcoală, sau elevii vor fi anunţaţi de un sunet de pe internet să înceapă cursurile?
Guvernanţii continuă bâlbâiala, se discută public tot felul de scenarii, ba să se facă jumătate din cursuri la şcoală şi jumătate online, ba pe schimburi, ba doar acasă. Toate acestea fără decenţă faţă de copii şi părinţii acestora, pe fondul psihozei şi a fricii generale declanşate de pandemia cu noul coronavirus.
Din nefericire, copiii au ajuns să fie cobaii guvernanţilor, care nu se gândesc absolut deloc nici la prezentul, nici la viitorul acestora, dar nici la stresul şi presiunea pusă pe părinţi, care oricum s-au descurcat extrem de anevoios din martie până la vacanţa de vară. Probabil, în deja „buna tradiţie” a liberalilor, situaţia viitorului an şcolar se va decide abia înaintea începerii acestuia, un fapt inadmisibil şi intolerabil.
Consider că şcoala care se face fără îndrumarea şi fără prezenţa fizică a dascălului nu este şi nu se poate numi şcoală! Cum se poate face învăţarea copilului din clasa 0 şi clasa întâi fără ca învăţătorul să-i ţină mânuţa elevului când scrie primele semne grafice, primele litere şi cifre?
Prezenţa la clasă a învăţătorului dă încredere copilului. Învăţătorul corectează la timp anumite greşeli, consolidează cunoştinţele şi evaluează volumul de acumulări a elevilor, având posibilitatea de a completa anumitele lacune în procesul de învăţare. Toate acestea trebuie să se petreacă în sălile unităţilor de învăţământ, fiind imposibil online.
Elevul nu este un adult format, elevul este un copil în formare. De aceea, nu se poate pune un semn de egalitate între a munci de acasă şi a face şcoală de acasă!
Consider că trebuie rezolvată în cel mai scurt timp intrarea în normalitate pentru începerea anului şcolar viitor, astfel încât şcoala să se facă în şcoală, pentru că doar atunci elevul va conştientiza că este şcolar şi acolo este locul în care trebuie să înveţe!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:18