Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grupul parlamentar al PSD)

Din cauza contextului actual al pandemiei cu Covid 19, avem din ce în ce mai puţini donatori de sânge. Am adresat ministrului Sănătăţii o interpelare cu privire la stadiul proiectului privind construirea şi operarea unei Bănci Naţionale de Sânge, plasmă umană şi celule stem.

În noua execuţie bugetară europeană, România are obligaţia morală de a realiza această bancă naţională de sânge şi produse derivate. Plasma pacienţilor vindecaţi de virusul Covid 19 ar fi salvatoare pentru alţi pacienţi infectaţi.
România trebuie să fie mai implicată în ceea ce priveşte programele de dezvoltare cu finanţare europeană nerambursabilă. Dacă nici banii europeni nerambursabili nu vor fi folosiţi în acest sens, din păcate înseamnă că sănătatea nu reprezintă o prioritate. Răspunsul haotic al ministrului liberal al sănătăţii la interpelare denotă că nu cunoaşte importanţa domeniului.
Pentru PSD, sănătatea a fost întotdeauna o prioritate în execuţia bugetară şi s-a dorit crearea unui Program Operaţional Sănătate, pentru a exista o finanţare consistentă pentru investiţii în asistenţă medicală, în ambulatoriu şi pentru primiri urgenţe.
În prezent, ca o continuare a politicilor PSD, s-a creat Programul Operaţional Sănătate multifond, prin care România va gestiona o parte din banii europeni din cadrul financiar multianual 2021-2027. Programul va include linii de finanţare nerambursabilă pentru domenii cum ar fi infrastructura şi dotările ambulatoriilor sau spitalelor, cercetarea medicală, informatizarea, programele de screening/depistare precoce a bolilor şi modernizarea sistemului de transfuzie.
Prin Programul Operaţional Sănătate se va putea dezvolta reţeaua de medicină şcolară, inclusiv a celei stomatologice, ca parte a asistenţei medicale primare adresate copiilor şi tinerilor, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural.
Prin Axa prioritară 6 din Programul Operaţional, sistemul medical va putea să devină mai performant prin refacerea şi modernizarea sistemului informatic CNAS, prin dezvoltarea observatorului naţional pentru date în sănătate, dar şi prin implementarea de soluţii digitale în infrastructura din sănătate prin digitizarea internă şi externă a instituţiilor medicale.
Ca medic pediatru, consider că sănătatea şi educaţia reprezintă întotdeauna piloni importanţi în dezvoltarea societăţii. Investiţiile în infrastructura şi aparatura medicală, în şcoli şi programe educaţionale trebuie să fie o prioritate pentru fiecare guvern, indiferent de apartenenţa politică.

Interpelare Min. Sanatatii

Raspuns Min. Sanatatii

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:11