|
primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Metafora politică, ţara lui Lăcustă Vodă
Cine urmăreşte, la televizor, o şedinţă de Guvern, rămâne cu impresia că asistă la un five o'clock pus la cale de nişte oameni între două vârste care se ştiu filmaţi.
Ei îşi cer unul altuia permisiunea de a gândi, de a primi ceva bani în plus de la buget. Ei se laudă cu realizările lor epocale, îşi subliniază importanţa şi par să mai aibă doar un pas până la a-şi organiza sanctificarea. Activează sub slogaul "norocul vostru că existăm noi".
Cine urmăreşte mai atent activitatea Guvernului îşi dă seama cu uşurinţă că membrii Cabinetului au mare grijă să scape de orice răspundere.
Răspunderea trebuie să fie omogen repartizată pe umerii cetăţenilor.
În acest moment, societatea românească fierbe înainte de începerea anului şcolar. Ghidul lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării este o capodoperă a spălatului pe mâini. Nu ca masură de igienă, ci ca descărcare de răspundere.
Responsabili sunt conducerea şcolilor, părinţii, şi chiar elevii de clasa 0. Totul cu un iz penal, pentru că aparţinătorii şi cadrele medicale trebuie să funcţioneze sub ameninţarea spaimei.
Peneliştii au descoperit un vechi adevăr dramatic: frica este cel mai bun mijloc de a conduce şi ameninţarea dă, aproape totdeauna, rezultate.
Membrii Cabinetului Orban au decis că dublarea alocaţiilor este imposibilă, deşi legea stipuleaza exact această prevedere. Cum îşi inchipuie un om adult, normal dezvoltat din punct de vedere intectual, că o familie alcătuită din 4 persoane, 2 părinţi şi 2 copii de şcoală, poate să se descurce cu achiziţionarea lunară a măştilor necesare şi obligatorii? 3 măşti pe zi pentru fiecare, adică 12 măşti pe zi, timp de cel puţin 25 de zile = 900 lei pe lună.
Alocaţia de 300 de lei pentru 2 copii nu înseamnă mai nimic. Nici dacă o dublăm, 600 de lei pentru 2 copii, tot nu ajunge. Dar Guvernul nu vrea dublarea alocaţiei, motivând că nu are bani. La rectificarea bugetară nici nu s-a pus problema dublării. Banii sunt rari şi trebuie îndrumaţi spre buzunarele prietenilor, rudelor şi firmelor arondate.
Un alegător din colegiul meu mi-a spus că, pe lângă secetă, ţara este devastată de un roi de lăcuste galbene. Potrivită metaforă politică.
|
