|
primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Adoptarea unor măsuri guvernamentale corecte şi necesare a avut ca efect protejarea vieţii şi sănătăţii românilor
În acest moment, indiferent cât de mult ne-am dori fiecare dintre noi, ridicarea tuturor măsurilor de limitare a infecţiilor va avea drept consecinţă imediată creşterea numărului cazurilor confirmate, ceea ce deja atrage după sine limitarea accesului cetăţenilor români pe teritoriul altor state.
Realitatea a confirmat, din păcate, justeţea măsurii luate de Guvernul Orban privind prelungirii stării de alertă, precum şi respectarea în continuare a măsurilor cu impact în limitarea răspândirii infecţiilor. Este vorba de impunerea măsurilor generale minime de prevenire, mască facială şi distanţare fizică, având în vedere derularea unor activităţi total interzise în această perioadă, respectiv tabere de copii, cluburi, discoteci. Este necesar, de asemenea, un control mai riguros la organizarea evenimentelor private.
În perioada următoare, există posibilitatea implementării unor măsuri de limitare a mişcării în cadrul unor localităţi, în cazul în care se constată o evoluţie ce poate deveni necontrolabilă. Nu în ultimul rând, Executivul PNL urmăreşte menţinerea accesului limitat al populaţiei în zonele aglomerate, în special a celor turistice.
În ultimele luni a fost necesară adoptarea unor măsuri restrictive, dar corecte şi necesare, pentru a proteja sănătatea românilor. Guvernul liberal şi-a asumat să protejeze viaţa românilor, chiar şi atunci când a avut de a face cu campanii susţinute de încurajare a populaţiei la nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Pe perioada stării de urgenţă, Guvernul a urmărit cu prioritate protejarea sănătăţii şi vieţilor românilor, protejarea fiecărui loc de muncă afectat de criză, fiind salvate sute de mii de locuri de muncă şi asigurate veniturile pentru angajaţi, chiar în condiţiile întreruperii activităţii, asigurarea resurselor pentru investiţii publice, sprijinirea operatorilor economici pentru a-şi menţine sau pentru a-şi relua activitatea. Totodată, au fost luate decizii privind ocrotirea în mod real a persoanelor vulnerabile, prin extinderea tuturor măsurilor de protecţie şi asistenţă, astfel încât nicio persoană aflată în dificultate să nu sufere.
De remarcat este şi faptul că, în momentul declanşării crizei sanitare, România avea o legislaţie deficitară, care a împiedicat Executivul să adopte hotărâri măsuri ferme şi rapide. În acelaşi timp, România se confrunta şi cu o lipsă acută de resurse în sistemul medical, de la stocuri de urgenţă, materiale, aparatură şi până la cea mai valoroasă resursă – personalul medical.
Nu în ultimul rând, Guvernul PNL a avut la dispoziţie un buget public şubrezit, pe care au pus presiune, deodată, atât cheltuielile sanitare suplimentare, cât şi necesitatea de a ajuta angajaţii afectaţi de întreruperea activităţilor sau firmele în dificultate.
Pentru aceste motive, pe perioada stării de urgenţă, Guvernul a fost nevoit să promoveze sute de acte normative, contracronometru. Măsurile luate au condus însă la rezultate bune, drept dovadă organizarea în bune condiţii a Evaluării Naţionale sau a examenelor de Bacalaureat.
Consider că românii trebuie să rămână un partener activ al guvernării, deoarece doar prin continuarea acestei colaborări vom putea trece împreună cu bine peste această perioadă dificilă.
|