|
primit de la domnul deputat Angel Tîlvăr (Grupul parlamentar al PSD)
Consecinţele neînceperii în condiţii de siguranţă maximă a noului an şcolar vor fi grave şi vor fi imputabile exclusiv actualului guvern.
În această perioadă, am vorbit cu mulţi profesori, părinţi, bunici. Am desprins câteva concluzii care fac obiectul acestui comunicat de presă.
Autorităţile nu au luat în calcul toate efectele negative ale reînceperii şcolii în formatul tradiţional. Sunt multe întrebări concrete, situaţii care vor apărea cu siguranţă şi care nu au primit soluţii.
Nu se poate merge pe varianta "vom vedea în funcţie de evoluţia epidemiei”.
Premierul României a declarat, recent, că 6,3% din cazurile de COVID-19 din România sunt copii de vârstă şcolară, ceea ce înseamnă un risc major ca mulţi dintre cei care vor merge la şcoală să îmbolnăvească alţi copii sau profesori, dacă nu sunt găsite măsuri adecvate de prevenţie şi protecţie, nu doar principii emise de minister şi lăsate spre desluşire şi aplicare pe plan local.
În primele două săptămâni de la începerea cursurilor după vacanţa de vară, 41 dintre cele 825 de şcoli din Berlin au raportat cazuri de coronavirus în rândul profesorilor sau al elevilor. În consecinţă, în Berlin, zeci de profesori şi sute de elevi sunt deja plasaţi în carantină.
În România, cine va fi responsabil când apar cazuri de răspândire comunitară în şcoală?
Ce protocol ar trebui să urmeze profesorii, atunci când un caz de COVID-19 este descoperit în clasă?
Măsurile prezentate pentru începerea şcolii nu răspund realist situaţiilor concrete, declaraţiile autorităţilor sunt contradictorii, generând o stare de nesiguranţă privind începutul de an şcolar, în rândul tuturor celor afectaţi într-un fel sau altul, elevi sau studenţi, cadre didactice, părinţi şi bunici.
În majoritatea ţărilor dezvoltate, guvernele s-au implicat profund, au stabilit măsuri concrete, au asigurat finanţarea acestora şi au conlucrat cu autorităţile locale şi cu cetăţenii.
În România, potrivit celui mai recent sondaj de opinie realizat de IRES, aproape 80% dintre părinţi îşi doresc să fie consultaţi de şcoala copilului în decizia de redeschidere a cursurilor. Pe de altă parte, şcolile se află într-o deficienţă comunicaţională cu Ministerul Educaţiei, nici acestea nu ştiu exact cum se vor derula lucrurile din 14 septembrie. Este o problemă majoră de comunicare, care generează nemulţumiri, îngrijorare şi o multitudine de întrebări rămase, la două săptămâni până la începerea noului an şcolar, fără răspuns.
Cum îşi vor putea trimite copiii la şcoală părinţii care nu au posibilitatea de a le asigura măşti de protecţie, 36% dintre copii trăind în familii aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială?
Cum va fi împiedicată refolosirea măştilor de unică folosinţă, existând, din raţiuni financiare, tendinţa unor părinţi de a-i trimite pe copii la şcoală cu aceeaşi mască?
Cum se va asigura fluxul continuu de dezinfectanţi sau alte produse sanitare necesare, în condiţiile în care şi aşa şcolile sunt subfinanţate şi nu au fondurile necesare? Majoritatea guvernelor europene au alocat sume substanţiale de la buget pentru implementarea măsurilor suplimentare în domeniul educaţiei, impuse de pandemia de COVID-19.
Ce vor face părinţii din zonele unde şcoala va fi online, puşi în faţa unei situaţii fără ieşire (serviciu sau stat acasă cu copilul)?
Ce fac şcolile nepregătite pentru distanţare, numărul copiilor dintr-o clasă fiind de peste 30, iar împărţirea în două grupe imposibilă din cauză că nu au spaţiu fizic şi nici cadre didactice suficiente?
Ce vor face copiii şi profesorii care nu au tablete pentru cursurile online sau cei din zonele rurale fără internet?
Cum vor preda online profesorii care nu au competenţe digitale? Din cele 240.000 de cadre didactice, în acest moment, sunt formate să predea digital doar 20.000, conform informaţiilor publice.
Cum se vor desfăşura pauzele dintre ore, cum se va aerisi clasa după fiecare oră de curs? Cum se va limita interacţiunea dintre elevi?
Odată cu începerea şcolii, pentru a avea un bun control asupra epidemiei, autorităţile trebuie să investească şi să testeze masiv, pentru COVID-19, cadrele didactice şi elevii. Testările periodice ale profesorilor şi personalului din educaţie pot oferi beneficii semnificative, deoarece îi va readuce la şcoală mai repede şi în siguranţă.
Preponderent, se pune problema îmbolnăvirii elevilor şi a părinţilor. Dar ce se întâmplă cu profesorii care se infectează la şcoală?
Cum vor fi protejate cadrele didactice cu vârste de peste 65 de ani sau care prezintă comorbidităţi?
În România, zeci de mii de cadre didactice cu vârste de peste 60 de ani intenţionează să se retragă, de teama lipsei de protecţie împotriva coronavirusului, ceea ce va duce la o lipsă acută de profesori. În Italia, cu finanţare de la guvern, 50.000 de cadre didactice suplinitoare vor fi aduse în şcoli, pentru a face posibilă distanţarea fizică a elevilor şi supravegherea acestora. Guvernul regional catalan angajează 5.000 de profesori în plus pentru a crea “bule” de elevi, pentru a limita cât mai mult contactul din şcoli.
Cum se va efectua deplasarea în siguranţă înspre şi dinspre şcoală a elevilor care fac naveta, inclusiv a celor care vin din mediul rural la unităţile şcolare din mediul urban?
Cine va efectua triajul epidemiologic zilnic în şcolile unde nu există nici măcar un asistent medical? Conform statisticilor organizaţiei Salvaţi Copiii, în mediul rural există doar 80 de cabinete medicale şcolare, cu 51 de asistenţi medicali.
Autorităţile locale fac eforturi pentru a asigura pregătirile de începere a noului an şcolar, însă rezervele de care dispun sunt limitate, iar noi cereri de finanţare pot fi depuse abia după 15 octombrie, contractele de finanţare putând fi încheiate după 1 decembrie, iar cererile de rambursare şi decontarea cheltuielilor încep cu data de 15 decembrie.
Dacă iau ca exemplu doar un judeţ, Vrancea, autorităţile locale au discutat cu toate instituţiile implicate problemele pe care le întâmpină, astfel încât un document centralizat să fie înaintat Ministerului Educaţiei. Situaţia arată că, la nivelul judeţului Vrancea, este nevoie de o suplimentare cu 157 de săli de clasă. Potrivit ISJ Vrancea, 53 de săli suplimentare pot fi amenajate în alte locaţii din comunitate. Totodată, există un deficit de 582 de posturi didactice şi 175 norme nedidactice. În ciuda faptului că sunt 988 săli de clasă cu dispozitive care permit transmiterea lecţiilor online, puţini copii au acces la această metodă de studiu, din cauza lipsei conexiunii la internet.
Fără a implementa soluţii clare şi realiste, începerea şcolii în formatul tradiţional sau chiar hibrid ne va împinge spre un scenariu cu consecinţe greu de anticipat.
A făcut guvernul un studiu de risc? Are mai multe scenarii în vedere?
Dacă da, să le anunţe şi să şi le asume!
|
