Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Maricela Cobuz (Grupul parlamentar al PSD)

Pensionarii din România continuă să fie ignoraţi de Guvernul PNL. Începând de astăzi, aproximativ 5 milioane de pensionari ar fi trebuit să beneficieze de creşterea pensiilor cu 40%. Prin acest refuz, PNL nu respectă drepturile pensionarilor obţinute prin lege, iar copiii care reprezintă viitorul sunt ignoraţi în continuare şi nu vor beneficia nici ei de dublarea alocaţiilor.

PSD propune ca plan de guvernare creşterea punctului pensie în funcţie de inflaţie, creştere economică şi creşterea salariului mediu pe economie, dar şi creşterea pensiei minime pentru persoanele care au muncit o viaţă întreagă şi care nu îşi pot acoperi cheltuielile pentru traiul de zi cu zi.
Se impune dublarea imediată a alocaţiilor pentru copii, aşa cum s-a stabilit prin lege. PSD se angajează să acorde o indemnizaţie de 100% din salariul net pe ultimele 12 luni, pentru creşterea copilului până la 2 ani. Mai mult decât atât, pentru a susţine tinerele familii din România, e nevoie de creşterea stimulentului pentru mamele care revin la serviciu înainte de 2 ani şi acordarea de vouchere pentru copiii înscrişi la creşele private.
În ceea ce priveşte sistemul de educaţie din România, PSD propune acordarea unei indemnizaţii pentru transport, chirie şi rechizite în vederea stimulării elevilor pentru obţinerea unor rezultate bune la învăţătură şi combaterea abandonului şcolar.
Implementarea unui Program Naţional pentru achiziţia de laptopuri, tablete cu abonament la internet, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice şi conectarea instituţiilor şcolare la internet ar asigura în timpul pandemiei accesul copiilor la o mai bună educaţie.
În momentul de faţă, PSD este singurul partid care doreşte binele românilor, însă fără o majoritate parlamentară este greu de realizat fiecare obiectiv.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:43