Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Viorel Stan (Grupul parlamentar al PSD)
Să avem tot noi grijă de educaţia generaţiilor viitoare!

La 14 septembrie 2020, în România, a început noul an şcolar. Trăim, însă, în zodia Covid 19 şi putem spune doar că, la 14 septembrie 2020, unii elevi şi unii dascăli s-au prezentat, din obişnuinţă, la sediile unde, până nu demult, funcţionau şcoli.

Nimic nu a adus aminte de freamătul începutului şcolii. Profesori, învăţători, personal auxiliar, manuale şcolare, materiale didactice, laboratoare, săli de sport - toţi şi toate stau mai mult sub semnul interdicţiei. Definim procesul de învăţământ prin negaţii succesive: ce NU trebuie să facă elevii şi cadrele didactice. Ceea ce trebuie, în schimb, să facă actanţii educaţiei este de domeniul SF-ului.
În aceste condiţii, nu este de mirare că mulţi profesori şi învăţători s-au pensionat anticipat sau au intrat în concediu fără plată.
Este inutil să îi cerem un efort de concentrare şi de înţelegere actualei doamne ministru. Nu ştie şi nu poate mai mult. Ca de altfel întregul guvern responsabil direct de desfăşurarea în siguranţă a noului an şcolar.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:35