|
primită de la domnul deputat Eugen Neaţă (Grupul parlamentar al PSD)
Un ministru ascuns după regulament, cu mult curaj liberal
În calitatea mea de deputat în Parlamentul României, l-am întrebat oficial pe ministrul Tineretului şi Sportului dacă poate/are de gând să facă ceva pentru ca handbalistele noastre să se poată pregăti în condiţii similare cu cele din alte ţări, cu care urma să se confrunte o lună mai târziu în cupele europene.
Întrebarea mea a fost înregistrată în 12 august 2020. A sosit răspunsul zilele trecute, după ce româncele au şi jucat câteva meciuri cu adversarele lor din străinătate. Reamintesc că, la ora formulării întrebării mele, handbalistele nu se puteau antrena în spaţii închise şi nu puteau organiza meciuri de verificare şi de antrenament pe teritoriul României, conform regulilor de distanţare. A sosit răspunsul, complet inutil, cum e lesne de înţeles, dar şi de-a dreptul absurd.
Deci, eu întreb ce e de făcut pentru ca sportivele românce să se poată antrena la standardele celor din străinătate şi ministerul răspunde că a făcut un regulament, cu număr şi dată de emitere, ca să ne intre bine în cap. Ca în bancul cu ce întreb eu şi ce răspunde el, dacă vi-l mai amintiţi. Necunoaştere? Rea-voinţă? Incompetenţă? Sau, poate, dispreţ pentru mine, pentru tine, pentru handbaliste şi pentru noi toţi.
Între timp, echipele de handbal au jucat în competiţiile europene şi au avut mari dificultăţi de acomodare cu ritmul la care evoluează adversarele lor, pregătite cu multe îngăduinţe de la guvernele statelor lor. Cam acelaşi lucru se va întâmpla şi în competiţiile şcolare, culturale şi economice în care ne confruntăm cu ţări din Europa şi de pe mapamond.
Bine că aveţi un regulament, domnule ministru, că habar nu aveam ce ne ţine în loc de la victorii şi de la performanţe. Citiţi alăturat întrebarea pe care am pus-o şi răspunsul pe care l-am primit, ca să nu credeţi că sunt nedrept cu înţeleapta şi curajoasa guvernare a lui „staţi în case că poate trece!”. Pandemia, ambiţia naţională, viaţa. De râs, de plâns.
Intrebare Ministerul Tineretului si Sportului
Raspuns Ministerul Tineretului si Sportului
|