Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Tamara Ciofu (Grupul parlamentar al PSD)
Persoanele nevăzătoare trebuie integrate complet la nivel social prin creşterea accesului la mijloace asistive care să le îmbunătăţească condiţiile de viaţă

Ziua bastonului alb este marcată, anual, la data de 15 octombrie, pentru a recunoaşte mişcarea persoanelor nevăzătoare de la dependenţă la participarea deplină în societate. În România trăiesc 110.000 de adulţi şi copii nevăzători şi slab văzători.


Cu ocazia Zilei Internaţionale a nevăzătorilor, deputatul social-democrat Tamara Ciofu a prezentat demersurile pe le-a iniţiat la nivel parlamentar pentru susţinerea copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi, inclusiv a celor cu deficienţe de vedere.

„În urma modificărilor legislative pe care le-am elaborat, începând cu anul şcolar 2017-2018, elevii cu cerinţe educaţionale speciale beneficiază de utilizarea echipamentelor şi softurilor asistive în susţinerea examenelor de orice tip şi nivel. De asemenea, alături de colegii parlamentari am redactat legea care prevede asigurarea de către programele de televiziune cu acoperire naţională a unui interpret în limbajul mimico-gestual şi prin titrare sincron în timpul unei durate programate de cel puţin 30 de minute din programele de ştiri. În acelaşi timp, am rezolvat situaţia privind copiii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul preuniversitar de masă care beneficiază de doi ani de sprijin din partea statului. În urma demersurilor realizate, toţi copiii cu CES din învăţământul special din Botoşani beneficiază de asistenţă socială completă, iar elevii cu autism, boli hematologice, surditate şi alte afecţiuni cronice beneficiază de burse sociale”, a declarat Tamara CIofu.
În cadrul Comisiei pentru drepturile omului, la iniţiativa deputatului Tamara Ciofu au fost organizate periodic mai multe consultări publice privind problemele persoanelor cu dizabilităţi. Aici au fost invitate persoane cu diferite tipuri de dizabilităţi fizice sau mentale, reprezentanţi de la mai multe ministere şi membri ai organizaţiilor care se ocupă de educaţia şi integrarea copiilor cu autism şi a celor nevăzători şi surzi. În urma acestor dezbateri au început să fie preluate problemele acestora în vederea creşterii nivelului lor de integrare în comunitate.
O problemă care afectează toate persoanele cu probleme de vedere este cea a circulaţiei în zonele publice cu trafic intens. În acest caz, deputatul PSD a propus o serie de modificări legislative. Deşi se prevede în OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice că mijloacele de semnalizare rutieră pot fi însoţite şi de dispozitive speciale de avertizare, nefiind o normă obligatorie, acest lucru nu se respectă.
„În prezent, în majoritatea oraşelor din ţară nevăzătorii aşteaptă instalarea sistemelor sonore la semafoare. Am înteles că acest lucru se poate face doar după ce administraţiile locale vor implementa noi sisteme de semaforizare pentru managementul de trafic. În opinia mea este obligatorie montarea de instalaţii acustice pentru nevăzători la semafoarele aflate în principalele locuri aglomerate din oraşe”, a subliniat Tamara Ciofu.
O altă problemă constă în facilitarea accesului persoanelor cu handicap la transport. Autorităţile publice locale au obligaţia să ia măsuri pentru adaptarea mijloacelor de transport în comun, adaptarea staţiilor, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de acces spre uşa de intrare în mijlocul de transport, montarea panourilor de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual şi auditiv în mijloacele de transport public şi imprimarea cu caractere mari şi în culori contrastante a rutelor şi a indicativelor mijloacelor de transport în comun.
„Consider că se impune adoptarea unor măsuri imediate la nivel legislativ în vederea creşterii calităţii monitorizării, coordonării şi controlului activităţii autorităţilor publice centrale şi locale implicate în acordarea drepturilor persoanelor cu handicap”, a precizat deputatul social-democrat botoşănean.
În Guvernarea PSD au fost aprobate actele normative prin care persoanele cu dizabilităţi sunt susţinute de stat pentru achiziţionare de mijloace de asistenţă pentru desfăşurarea unei vieţi independente şi pentru integrarea pe piaţa muncii.
Astfel, din 2019, copiii şi adulţii cu dizabilităţi primesc vouchere pentru achiziţia de echipamente moderne, precum cititor pentru nevăzători, fotoliu rulant activ, proteză audio, elevator, produse asistive pentru desen şi scriere. De asemenea, fiecare angajator care oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilităţi beneficiază de o subvenţie lunară în valoare de 2.250 de lei, timp de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:10