Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Digitalizarea administraţiei centrale şi locale a României, un obiectiv primordial al Guvernului

În următorii zece ani, Guvernul PNL preconizează realizarea unei investiţii de 2,4 miliarde euro pentru proiectul privind digitalizarea serviciilor publice. Decizia s-a luat având în vedere faptul că la acest capitol extrem de important în buna funcţionare a instituţiilor statului, România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană.

Potrivit documentului de strategie lansat în dezbatere publică de Secretariatul General al Guvernului (SGG), acest program ambiţios ar conduce la eliminarea birocraţiei din sistemul de stat. În acest fel, România ar economisi 1,8 miliarde de euro şi ar atrage investiţii străine de 2,3 miliarde euro în zece ani. Analiza, realizată de firma Ernst & Young, a identificat problemele IT din administraţia publică, precum şi măsurile pentru soluţionarea acestora.
Politicile, strategiile şi practicile de e-guvernare constituie un efort al Executivului de a îmbunătăţi calitatea, eficienţa şi controlul interacţiunilor dintre administraţia publică, pe de o parte, şi cetăţeni şi organizaţii private, pe de altă parte, în procesul de asigurare a diverselor servicii publice. În sens specific, e-guvernarea se referă la interacţiunile digitale dintre cetăţeni şi administraţie, dintre administraţie şi alte agenţii guvernamentale, precum şi la cele dintre administraţie şi mediul economic privat.
La nivel european este monitorizat un set de 20 de evenimente de viaţă (12 pentru cetăţeni şi 8 pentru operatorii economici), pentru care se urmăreşte creşterea calităţii prestării serviciilor asociate, creşterea numărului de utilizatori şi creşterea gradului de acoperire pentru diferite categorii, principalul barometru fiind interacţiunea digitală.
Cu toate că în ultimii ani ţara noastră a avut o oarecare evoluţie în utilizarea instrumentelor de e-guvernare, domeniul serviciilor publice electronice rămâne insuficient dezvoltat, aşa cum reiese în mod obiectiv din diversele clasamente internaţionale care utilizează criterii clare de evaluare a maturităţii acestui domeniu. De asemenea, nu există la momentul lansării acestei politici publice un inventar la nivelul Guvernului privind toate serviciile publice puse la dispoziţia cetăţenilor şi persoanelor juridice private, problemă ce va fi rezolvată prin intermediul aplicării acestui program.
Pregătirea unui inventar al tuturor serviciilor publice, furnizate de administraţia publică centrală şi locală, precum şi analiza gradului de sofisticare digitală curentă al acestora, sunt extrem de necesare pentru cuantificarea corectă a decalajului de digitalizare a administraţiei publice româneşti faţă de modelele de succes în domeniu la nivel internaţional şi monitorizarea progresului în timp.
Prin implementarea acestei strategii, România va avea acces la modalităţile moderne de decizie, notificare, livrare şi plată a serviciilor publice, precum şi de automatizarea acestora şi personalizarea lor pe cetăţeanul utilizator.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:11