|
primit de la doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Masteratul didactic – condiţie necesară pentru pregătirea profesorilor şi reformarea învăţământului românesc
”I am not a teacher, but an awakener”
Robert Frost
Programul Pilot privind implementarea unui masterat didactic pare să fie o soluţie de succes. La admiterea din toamna aceasta au fost ocupate toate cele 400 de locuri disponibile, atribuite prin ordin de ministru.
Încă din anul 2016, în calitate de inspector general al ISJ Iaşi, am subliniat faptul că „imediat după licenţă, viitorii profesori trebuie să urmeze un masterat didactic”, pentru a completa competenţele lor didactice, pedagogice, cât şi experienţele studenţilor în zona activităţilor practice, specifice profesiei. Acest lucru s-a realizat după 4 ani, iar întârzierile trebuie corectate urgent, asigurându-se astfel o calitate sporită a pregătirii viitoarelor generaţii de profesori, cât şi un nivel mai bun de acomodare a absolvenţilor cu universul complex al şcolii şi al educaţiei, în general.
Solicit Ministerului Educaţiei şi Guvernului generalizarea rapidă a acestui program la nivel naţional şi orientarea tinerilor către o carieră didactică – domeniu de interes, care are nevoie de specialişti competenţi, dedicaţi şi responsabili. Urgenţa este acum şi mai mare, pe fondul contextului epidemiologic dificil, când lumea şcolii se confruntă cu provocări majore.
Dacă ne dorim o nouă generaţie de profesori bine pregătiţi, trebuie să avem în vedere orientarea şi consilierea tinerilor după programul de licenţă către un astfel de masterat didactic. Modulele psihopedagogice I şi II sunt necesare, dar rolul şi motivaţia unui masterat didactic înseamnă pregătire vocaţională, orientare concretă spre anumite discipline de studiu, aprofundarea teoriei, dar şi a practicii pedagogice. După finalizarea ciclului de licenţă, cei care doresc să profeseze în învăţământ trebuie să urmeze în mod obligatoriu un masterat didactic pentru a aprofunda aspectele metodice, psihopedagogice necesare unui act educaţional de calitate.
Studii şi informaţii pe teme de pedagogie, de curriculum şcolar, referiri la designul instruirii şi teoriile învăţării, aspectul evaluărilor şi al testărilor sunt vitale pentru completarea cunoştinţelor din anii de licenţă. Se adaugă valoarea certă a experienţelor oferite de practica pedagogică, incursiunile în „arta şi ştiinţa” predării, a relaţionării cu elevi de vârste diferite, alături de modelele didactice şi pedagogice oferite de profesorii mentori. Cu siguranţă cuvintele lui Benjamin Franklin sunt sugestive: ”Tell me and I forget. Teach me and I remember. Involve me and I learn.” (Spune-mi şi voi uita. Învaţă-mă şi îmi voi aminti. Implică-mă şi voi învăţa).
Înfiinţarea unei adevărate „şcoli de formare a cadrelor didactice” este imperios necesară, iar pilotarea actuală reprezintă doar o ezitare a guvernaţilor de a decide mai repede pe subiecte şi modele care funcţionează cu succes în alte state europene. Un semnal pozitiv este dat, însă, şi de ocuparea locurilor alocate acestui masterat.
În acest sens, modelul francez de pregătire a cadrelor didactice reprezintă un reper şi o soluţie viabilă. În Franţa durata formării este de doi ani, după obţinerea licenţei. Institutele naţionale superioare de predare şi educaţie (INSPÉ) pregătesc studenţi care vizează activităţi de predare, educaţie şi formare, fiecare dintre ele este acreditat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Învăţământului Superior şi Cercetării.
Aceste cursuri de formare includ diferite module didactice disciplinare: iniţiere în domeniul cercetării, deschidere spre piaţa internaţională a profesiei, o componentă digitală, instrumente şi metode de predare inovatoare.
Într-un raport realizat de Comisia Europeană privind formarea cadrelor didactice „SITUAȚIA ȘI PERSPECTIVELE FORMĂRII CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR ÎN EUROPA”, se recomandă următoarele aspecte:
formarea cadrelor didactice trebuie tratată ca un proces continuu care implică formarea profesională iniţială, sprijin al debutaţilor („Early Career Support”) şi dezvoltarea profesională continuă pentru a răspunde provocărilor practicii didactice;
reformele în domeniul formării cadrelor didactice trebuie să fie aliniate reformelor vizând organizarea şcolară şi condiţiile de muncă;
resursele financiare trebuie să fie suficiente pentru implementarea reformelor şi pentru motivarea cadrelor didactice.
Plecând de la principiile şi constatările anterioare, pentru dezvoltarea unui proiect de succes în acest domeniu este necesară o colaborare autentică între minister, universităţi, agenţii de asigurarea calităţii (ARACIS şi ARACIP), pentru proiectarea programelor de masterat didactic astfel încât să fie respectate interesele tuturor părţilor vizate. La acestea se adaugă nevoia de colaborare între universităţile din cele 8 regiuni ale României, de schimburi de informaţii şi analize de context, astfel încât masteratul didactic să devină atractiv şi interesant, să se regăsească, în continuare, în universităţi cu tradiţie şi specific în acest domeniul de activitate, asigurând astfel calitatea studiilor parcurse. Se recomandă şi o finanţare diferenţiată a universităţilor care susţin astfel de programe cu un coeficient mai mare, pentru a exista motivaţia şi susţinerea necesară în implementarea acestor programe.
Dincolo de speranţa fragilă în reuşita proiectului, constatăm încă o dată faptul că legislaţia noastră din domeniul educaţiei are nevoie de îmbunătăţiri, de corelaţii cu modelele europene de succes, de revizuiri ale unor incoerenţe, abrogări sau amânări de prevederi, mai ales din motive financiare sau din cauza unor imperfecţiuni organizatorice. Și totuşi educaţia este un domeniu esenţial al societăţii, considerată unanim un indicator al nivelului de cultură şi civilizaţie, după cum profesorii reprezintă o parte esenţială a procesului educaţional. Aceştia au nevoie de o consistentă pregătire ştiinţifică, de talent pedagogic, de competenţe didactice, de experienţă şi mentorat, dar şi de pasiunea pentru o profesie de vocaţie.
|