|
primit de la domnul deputat Gabriel Horia Nasra (Grupul parlamentar al PSD)
Pieţele agroalimentare în spaţiile închise, târgurile, pieţele mixte şi volante îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară!
Marţi, 10 noiembrie 2020, Camera Deputaţilor a adoptat Proiectul de lege care aprobă OUG 78/2019, cu amendamentul preşedintelui PSD, deputatul Marcel Ciolacu, care prevede ca pieţele în spaţii închise să îşi continue activitatea.
„Diletantismul guvernamental al Cabinetului Orban a dus industria HoReCa în ATI, iar prin măsurile luate săptămâna trecută, Orban şi PNL se pregăteau să aplice o lovitură dură şi producătorilor agricoli, prin oprirea activităţii comerciale în pieţele agroalimentare din spaţiile închise. PSD nu a stat impasibil şi a apărat producătorii români! Sperăm ca preşedintele Iohannis să nu blocheze legea prin întârzierea la promulgare. Fiecare zi în care activitatea comercială este oprită în pieţele închise generează pierderi uriaşe pentru producătorii agricoli şi pentru agenţii comerciali din domeniu”, a declarat deputatul Horia Nasra.
Amendamentul PSD:
„Pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile, aşa cum sunt definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea restricţiilor referitoare la distanţarea socială şi a măsurilor de protecţie sanitară”, arată amendamentul admis formulat de Marcel Ciolacu şi Daniel Zamfir la proiectul de lege.
|