|
primită de la doamna deputat Mihaela Huncă (Grupul parlamentar PRO România)
Am oprit guvernul Orban din încercarea de a lua a micilor producători unica sursă de venit! Am votat în Parlament ca pieţele şi târgurile să rămână deschise!
Camera Deputaţilor a decis, azi, în calitate de for legislativ decizional, că, pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
“Încă de la debutul pandemiei de Covid-19, micii producători au fost şi ei în prima linie şi timp de opt luni au continuat zi de zi să asigure aprovizionarea cu hrană în pieţele agroalimentare şi târguri, fără a genera focare de infecţie. Măsura extremă de suspendare a activităţilor pieţelor agroalimentare închise loveşte direct în micii producători, lăsându-i astfel fără nici un venit în voia sorţii. Noi, parlamentarii PRO România, considerăm că impactul acestei măsuri extreme ar fi fost devastator asupra micilor producători, contribuind astfel la adâncirea sărăciei şi inegalităţilor sociale: măsura necugetată a guvernului i-ar fi afectat semnificativ şi pe românii care preferă sau depind de aprovizionarea cu alimente accesibile şi proaspete din pieţe. Pieţele agroalimentare reprezintă pentru o mare pondere a micilor producători unica sursă de venit şi singura cale de desfacere a produselor alimentare. Toţi parlamentarii PRO România am votat pentru ca pieţele sa rămână deschise”, a declarat deputatul PRO România de Botoşani Mihaela Huncă.
|