Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Insectarul PNL

Cu inimitabilul sau accent de crainic la televiziunea ceauşistă, prim-ministrul Ludovic Orban a extras din puţul gândirii peneliste: "Vom lua măsuri pentru a creşte riscul de infectare al cadrelor medicale". Aşa da! Contraziceţi zicala "vorba este de argint, tăcerea este de aur". La PNL, vorba este de aur, mai ales când scapă adevărul fără să vrea.

După dezastrul de la Piatra Neamţ, Primul Sanitar al României a fost întrebat a cui este vina pentru oroarea care ne-a zguduit pe toţi. Pătruns de propria importanţă, liberalul Nelu Tătaru a articulat apăsat: "Noi toţi suntem de vină". Care "noi toţi"? Adică, toţi cetăţenii sau doar voi, liberalii? Merităm precizări.
Dar, mai înaintea tuturor marere Stătător liberal al patriei, preşedintele Klaus Johannis, făcea urări de prosperitate spitalului din Suceava pe care il inaugura cu tăiat de panglică şi discurs imbolditor: "Sunt sigur că veţi avea mulţi pacienţi". Și aşa au şi avut, ce-i drept, până au bagat în roşu tot judeţul.
Să ne amintim şi de unul dintre punctele esenţiale ale programului de guvernare al cabinetului Orban. Acest punct esenţial a fost exprimat de zburdalnicul ministru Florin Vasile Cîţu: "Sănătatea şi educaţia nu sunt priorităţi ale guvernarii liberale".
După cum putem constata liberalii se ţin de cuvânt: "nu lasă în urmă piatră pe piatră".
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:35