Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Nicolae Giugea (Grupul parlamentar al PNL)
PNL demonstrează că românii pot să construiască autostrăzi! Pe prima parte a drumului expres Craiova-Piteşti se va circula anul următor.

Deputatul PNL de Dolj Nicolae Giugea anunţă că loturile 1 şi 2 ale drumului expres Craiova-Piteşti se vor pune în circulaţie la finalul anului viitor, mai devreme decât este prevăzut în contractul de execuţie:

”Numai într-un an de când la conducerea României se află un guvern liberal, situaţia infrastructurii de transporturi s-a schimbat radical. Aproape că nu ne vine să credem atunci când auzim că centura Bacăului s-a construit mai devreme cu 1 an şi 2 luni, că pe autostrada Sibiu-Piteşti se lucrează în ritm alert sau că pe primele două secţiuni din drumul expres Craiova-Piteşti se va circula în 2021, cu un an mai devreme decât se stabilise iniţial. Cum adică să terminăm construcţiile mai devreme, când noi ne-am obişnuit ca nici după 30 de ani să nu se întâmple nimic?
Schimbarea direcţiei în care se îndreaptă România s-a produs odată cu schimbarea guvernării în noiembrie anul trecut. De la minciună, jaf şi bătaie de joc la adresa cetăţenilor cu care ne obişnuise PSD, România a trecut la normalitate, responsabilitate şi dezvoltare reală a ţării sub o conducere liberală. Aş vrea să nu uităm niciun moment dispreţul de care dădeau dovadă Dragnea, Olguţa şi cârdul de miniştri incompetenţi, care se filmau pe şantierele ţării punând două borduri pe un teren viran, după care şi utilajele şi bordurile dispăreau. PSD ne-a băgat mâna până la cot în buzunare, cu majorări de accize şi impozite, împrumutându-ne peste 100 de miliarde de lei, sub pretextul că vor construi autostrăzi, bani din care nu s-a construit 1 metru de infrastructură, nu s-au reabilitat nici şcoli şi spitale şi nici nu s-a ameliorat viaţa în mediul rural.
Realizările PNL din ultimul an îmi dau speranţa că oamenii văd cu ochii lor diferenţa şi, în 6 decembrie, vor alege pentru viitorul lor şi al României un Parlament curăţat de PSD, care să dea ţării noastru un guvern competent, responsabil şi onest.
Este crucial pentru România să aibă în următorii 4 ani un guvern de profesionişti, competenţi, care să lucreze 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână pentru dezvoltarea ţării. Europa ne dă 80 de miliarde de euro, dar nu îi bagă şi în traistă. De aceea, următorii 4 ani sunt ani de muncă şi implementare de proiecte, ani în care să construim bunăstarea fiecărui român pe baze solide. O ţară dezvoltată va avea suficiente resurse să-şi respecte vârstnicii, majorându-le pensiile, să-şi îngrijească copiii, asigurându-le alocaţii mai mari, să îşi plătească angajaţii la standarde europene. 4 ani de construcţie şi dezvoltare ne oferă posibilitatea să redistribuim bogăţia în societate, în contrast total cu guvernele socialiste, care nu au făcut decât să pună biruri pe spatele românilor şi să redistribuie sărăcia. ”
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:18