Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
Deşi nu este 1 Aprilie, vorbim iar despre Florin Vasile Cîţu

Pandemie - pandemie, dar se apropie marile sărbători ale sfârşitului de an şi trebuie să ne descreţim frunţile.

În fine, o rază de lumină şi de veselie, emanată dinspre Cotroceni via Modrogan: propunerea lui Florin Vasile Cîţu ca prim-ministru.
Ce mecanisme psiho-politice au putut conduce la o asemenea nominalizare? Nu ştim şi, nefiind nici psihologi, nici psihiatri, nu putem decât să ne dăm cu părerea.
Îl cunoaştem pe domnul ministru al finanţelor care jonglează cu miliardele împrumutate în numele poporului român. L-am fi cunoscut şi mai bine dacă, la precedenta sa nominalizare, nu ar fi fugit din Parlament înainte de procedura de vot.
I-o fi fost jenă! N-o fi avut răspunsurile scrise. S-o fi grăbit! I-o fi fost frică. O fi avut o sclipire de întelegere a realităţii. Acum i-a trecut şi vrea iar.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:04