Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Andi Gabriel Grosaru (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)

Astăzi sărbătorim Ziua Minorităţilor Naţionale din România. La 18 decembrie 1992, Adunarea generală a ONU a adoptat Declaraţia privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice. Importanţa sa a fost recunoscută, în timp, de numeroase state membre, astfel că România a adoptat Hotărârea nr. 881 din 9 decembrie 1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie Ziua Minorităţilor Naţionale din România.

Acest moment constituie un bun prilej de a ne reaminti importanţa minorităţilor naţionale în cadrul societăţii române. Minorităţile naţionale, prin diversitatea lor etnică, religioasă şi lingvistică sunt o componentă importantă a culturii naţionale şi reprezintă o moştenire pe care trebuie să o păstrăm pentru viitor.
Dialogul constant dintre majoritate şi minorităţile naţionale a consolidat fundamentele statului român contemporan. Într-o lume marcată de rasism, intoleranţă, xenofobie, populism şi antisemitism, o Românie europeană se bazează, printre altele, pe o mai bună cunoaştere a culturii şi tradiţiilor minorităţilor naţionale, precum şi pe o interacţiune şi un dialog veritabil.
Dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a minorităţilor naţionale reprezintă un drept care trebuie mereu apărat şi păstrat, asigurându-ne, însă, totodată, că măsurile luate sunt conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.
Sărbătoarea de astăzi ne permite să reevaluăm şi să consolidăm solidaritatea şi coeziunea naţională în jurul unor valori fundamentale pentru viitorul nostru comun democratic. Împreună putem construi o patrie pentru toţi cetăţenii români indiferent de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă sau de religie.
La mulţi ani tuturor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:06