Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Camelia Gavrilă (Grupul parlamentar al PSD)
Raport de activitate pentru mandatul parlamentar 2016-2020
„Nu merge unde te duce drumul, mergi pe unde nu există un drum şi lasă o urmă.” – Ralph Waldo Emerson

La finalizarea mandatului de parlamentar, deputatul de Iaşi prof. dr. Camelia Gavrilă, preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ, Știinţă, Tineret şi Sport, în perioada 2016-2019, apoi vicepreşedinte al Comisiei, dar şi coordonatorul Departamentului pentru Educaţie Naţională, îşi prezintă raportul de activitate pentru perioada 2016-2020, sintetizând demersurile legislative şi activităţile multiple derulate sub semnul excelenţei, al preocupării faţă de evoluţia socială, politică, economică a României, faţă de problemele, aspiraţiile şi nevoile cetăţenilor din judeţul Iaşi.

„Experienţa unui mandat de parlamentar este unică, implicând responsabilitate şi provocări numeroase care te solicită constant, atât ca activitate densă, cât şi prin nevoia de consecvenţă, creativitate, putere de muncă, receptivitate şi înţelegere empatică. Este vorba de un corolar de activităţi în domeniul legislativ, întâlniri cu cetăţenii, demersuri politice sau susţineri de numeroase proiecte. Nimic nu se face fără dăruire pentru semeni, fără emoţie şi dragoste de ţară, de oameni, care aşteaptă răspuns şi înţelegere faţă de problemele lor. O legislaţie modernă, iniţiative inspirate, corecţii şi completările necesare, analizele comparative cu alte modele de legi şi norme europene sau internaţionale înseamnă competenţă, seriozitate, dar şi încredere că putem să construim o Românie mai bună”, a declarat prof. dr. Camelia Gavrilă.
Parcursul acestor ani şi activităţile desfăşurate au adus reuşite, împliniri, dar şi provocări, amânări nedorite, finanţări incomplete, idei şi proiecte rămase încă pe traseul legislativ. Dar rezultatele sunt certe, justificate prin utilitatea legilor votate, prin programul de guvernare aplicat temeinic, prin proiectele de legi analizate, rapoartele elaborate în cadrul comisiei coordonate, note legislative şi puncte de vedere, amendamente, iniţiative legislative devenite legi clare, activităţi alături de cetăţeni sau proiecte dedicate tinerilor, aspecte care se regăsesc în prezentări detaliate şi pe site-ul www.cameliagavrila.com sau pe site-ul www.cdep.ro.
În cifre concrete, activitatea parlamentarului Camelia Gavrilă a fost mereu apreciată ca fiind una dintre cele complexe, iar acest lucru este demonstrat prin prezenţa a 88 de propuneri legislative iniţiate, 32 de propuneri legislative devenite deja legi, 205 de intervenţii/luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor, în 122 de şedinţe, 83 de declaraţii politice, peste 1.200 de audienţe, cereri şi memorii soluţionate la cabinetul parlamentar, analiza a sute de proiecte de lege şi ordonanţe guvernamentale. La acestea se adaugă documente parlamentare analizate şi supuse dezbaterii în Comisia pentru Învăţământ, Știinţă, Tineret şi Sport, întrebări, interpelări şi adrese înaintate Guvernului, analize şi puncte de vedere în relaţie cu diverse comunicări de la Uniunea Europeană şi demersuri de susţinere a dimensiunii europene a educaţiei; întrevederi, dialoguri şi participări la evenimente politice, educaţionale, diplomatice, culturale.
Un parlamentar pentru o Românie mai bună
Prin activitatea legislativă consecventă au fost realizate multe proiecte care au devenit legi, contribuind decisiv la progresul social, economic, la calitatea educaţiei sau a vieţii culturale, la dezvoltarea comunităţilor pe diferite domenii de activitate:
1. Mărirea salariilor cadrelor didactice şi a personalului nedidactic, a personalului din domeniile cultură, administraţie, apărare, ordine publică, acordarea de vouchere de vacanţă etc.;
2. Demersuri pentru alocarea unui post de consilier şcolar la un număr minim de 600 de elevi, respectiv un minim de 300 de preşcolari, în cadrul unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, condiţie necesară pentru calitatea activităţii de consiliere psihopedagogică şi orientare şcolară;
3. Măsuri pentru asigurarea elevilor şi profesorilor cu dotarea şi infrastructura necesară, constând în dispozitive electronice (tablete, laptopuri) şi acces la internet, pentru valorificarea Bibliotecii Școlare Virtuale şi a Platformei şcolare de „e-learning.” Astfel, se vor face treptat paşi importanţi spre digitalizarea învăţământului românesc;
4. Elevii din învăţământul obligatoriu, profesional şi liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic; Elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film şi la alte manifestări culturale şi sportive, organizate de instituţii publice;
5. Extinderea, în etape, a învăţământului general obligatoriu, prin cuprinderea învăţământului preşcolar, urmat de învăţământul primar, gimnazial şi învăţământul liceal sau profesional. Astfel, anii de grădiniţă vor deveni parte a învăţământului obligatoriu, pentru că această etapă contribuie la maturizarea psihică, afectivă şi cognitivă a copilului, asigurând învăţarea timpurie şi progresul intelectual, inclusiv tranziţia între diferite niveluri ale educaţiei;
6. S-a propus extinderea costului standard per elev şi preşcolar şi la nivel de educaţie antepreşcolară şi înfiinţarea de creşe confesionale şi private care să ofere soluţii pentru probleme legate de lipsa spaţiului, a personalului, a numărului insuficient de locuri;
7. Lege pentru declararea municipiului Iaşi „Capitala istorică a României” – valoare simbolică, recunoaştere deplină a semnificaţiilor oraşului Iaşi, în decursul timpului (coiniţiator);
8. Consiliile judeţene pot acum să contribuie cu fonduri pentru organizarea şi desfăşurarea olimpiadelor şi a concursurilor şcolare judeţene/ale municipiului Bucureşti, precum şi pentru acordarea stimulentelor financiare elevilor care au obţinut distincţii, medalii şi premii speciale şi cadrelor didactice care s-au ocupat de pregătirea acestora;
9. În urma modificărilor legislative, centrele judeţene de excelenţă vor fi înfiinţate şi vor deveni unităţi conexe ale Ministerului Educaţiei Naţionale, alături de centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională. Centrele judeţene de excelenţă, în noul context, vor avea dreptul de a accesa proiecte şi programe cu finanţare europeană.
„Prin proiectele de lege iniţiate, dezbătute, votate alături de colegii parlamentari din grupul PSD, am susţinut constant domeniul educaţiei, sprijinirea tinerilor, proiectele sociale, dezvoltarea economică, politici coerente în domeniul muncii şi salarizării, multiculturalismul, excelenţă în educaţie. De cele mai multe ori, aceste proiecte au fost puse în practică drept urmare a unei iniţiative susţinute insistent, dar şi prin votul majorităţii parlamentare.”
Prof. dr. Camelia Gavrilă, prin activitatea, votul şi declaraţiile politice susţinute, a asigurat sprijinirea necondiţionată a unor proiecte de importanţă naţională, devenite realităţi prin concretizarea Programului de Guvernare al PSD. În perioada acestui mandat legislativ, prin votul majorităţii parlamentare, România a înregistrat un nivel minim istoric al şomajului de 3,03% în 2019, de la o rată de 4,82%, în 2016.
Salariul minim a crescut de la 1.250 lei la 2.080 lei, punctul de pensie a crescut cu 45%, alocaţiile copiilor au fost dublate, iar, în 2 ani, deprivarea materială severă a scăzut de la 4,7 milioane de persoane afectate în 2016, la 2,5 milioane, în iunie 2019. În domeniul sănătăţii au fost cele mai mari fonduri alocate – un plus de 54,3% în 2019, faţă de 2016.
Prin toate mecanismele parlamentare s-au depus numeroase eforturi pentru finanţarea adecvată a educaţiei, astfel cheltuielile pentru învăţământ au fost majorate in anul 2019 cu 39%, evident încă departe de procentul necesar. În acest sens, au fost derulate programe esenţiale:
- Dezvoltarea învăţământului profesional şi tehnic, în sistem dual şi susţinerea elevilor cu o bursă suplimentară de 200 lei/lună;
- Tichete pentru grădiniţă pentru copiii din familii defavorizate, prin care am dorit stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate;
- Pachetul minim de sprijin pentru elevi prin programul „bani de liceu”, bursa profesională, rechizite şcolare, programul „Laptele şi cornul”, demersuri de continuare a unui program pilot ambiţios vizând acordarea unei gustări/mese calde, fonduri pentru achiziţionarea de calculatoare;
- Construcţia de grădiniţe şi reabilitarea şcolilor;
- Creşterea subvenţiei pentru cămine şi cantine studenţeşti, gratuitate pe calea ferată pentru studenţi şi susţinerea necondiţionată a majorărilor burselor studenţeşti.
„După 4 ani de activitate, prezenţa acestor proiecte este o dovadă clară a unei implicări active în domeniul educaţional pentru continuarea sprijinirii proiectelor de anvergură, esenţiale pentru evoluţia comunităţilor şi a şcolii româneşti”, a susţinut deputatul ieşean.
Un parlamentar preocupat de traseul nostru european
Dincolo de valenţele naţionale, prezenţa în spaţiul european, aderarea României la Uniunea Europeană ne obligă să avem o perspectivă mult mai amplă asupra activităţilor şi evoluţiilor politice, sociale, economice. În acest sens, în raportul de activitate prezentat sunt menţionate câteva repere importante ale acţiunilor derulate la nivel european: analize şi puncte de vedere în relaţie cu diverse comunicări de la Uniunea Europeană, realizate la nivelul Comisiei pentru Învăţământ, Știinţă, Tineret şi Sport; dialog permanent cu omologii din comisiile de învăţământ ale parlamentelor naţionale din ţările membre UE, pentru strategii educaţionale şi schimburi de bune practici; sprijinirea îmbunătăţirii legislaţiei educaţionale la nivelul Uniunii Europene prin colaborarea cu europarlamentarii din România; poziţionări publice faţă de problemele de impact la nivel european.
„Fenomenul globalizării şi internaţionalizarea unor aspecte sociale implică dispariţia graniţelor de mentalitate, explicabile geografic şi istoric, a unor „bariere” sociale şi culturale. Spaţiul european este asemenea unei comunităţi largi şi diverse, iar activitatea parlamentelor naţionale trebuie să ţină cont de acest nou context în care ne aflăm. Am încercat mereu, prin argumentaţia publică, să se armonizeze demersurile legislative propuse cu diferite modele şi perspective din comunicările Uniunii Europene, ale forurilor decizionale europene.”, a susţinut deputatul ieşean.
Activitatea deputatului a presupus demersuri de reprezentare a Parlamentului şi o serie de întrevederi, dialoguri şi participări la evenimente politice, diplomatice, educaţionale, culturale, din care selectăm – participări la Bruxelles, la diferite conferinţe şi evenimente, la reuniunea interparlamentară pe tema „Patrimoniului cultural european”, vizite de studiu ale unor delegaţii ale Comisiei în diferite state – Oslo, Norvegia, Suedia, Finlanda, Germania, Slovacia etc.
Toate aceste activităţi au abordat diferite teme şi analize legate de educaţie, formare profesională, politici pentru tineret, susţinerea cercetării ştiinţifice, cultură, programe sociale, viaţa parlamentară. În acest sens, s-au desprins unele constatări:
  • Urgenţa îmbunătăţirii legislaţiei în domeniul educaţiei;
  • Finanţarea învăţământului – modele specifice;
  • Managementul educaţional al unităţilor de învăţământ – reconfigurări în anumite domenii: conducerea şcolilor, coordonare instituţională a regiunilor, inspecţia şcolară, modalităţi de evaluare instituţională;
  • Preocuparea unanimă în spaţiul european pentru accesul absolvenţilor pe piaţa muncii, tema abandonului şcolar şi măsuri de prevenire a acestuia;
  • Societatea europeană modernă multiculturală – provocări ale interculturalităţii, dificultăţi şi soluţii în contextul imigraţiei şi al existenţei comunităţilor multietnice, de confesiuni şi culturi diferite;
  • Abordări şi preocupări la nivel universitar – programe universitare, de cercetare, inovare, corelaţii între programele de studii şi piaţa muncii;
  • Alocarea unor resurse şi procente semnificative din PIB pentru educaţie şi pentru cercetare, conceptul suedez de şcoală independentă (free school), sprijinită prin granturi finanţate de municipalitate, dar manageriată în cadrul unui sistem privat;
  • Pregătirea liderilor educaţionali (manageri, directori din învăţământul preuniversitar) prin cursuri postuniversitare finanţate de stat;
  • Necesitatea unei mai bune mobilităţi a cadrelor didactice şi a studenţilor, prin semnarea de parteneriate între universităţile româneşti şi cele europene;
  • Clarificări asupra obiectivelor şi abordărilor pedagogice, modul de concepere al curriculum-ului;
  • Aspecte legate de politici educaţionale, finanţare, corelaţii între mediul preuniversitar şi cel universitar, oportunităţi oferite de programele europene.
    „La finalul acestor consultări şi experienţe, apreciez că există soluţii şi repere, de tipul modelului educaţional finlandez, care implică sugestii pentru reconfigurări educaţionale în învăţământul românesc, prin soluţii, alternative de succes care se pot prelua parţial şi în sistemul educaţional din România: preocuparea pentru formarea unor profesori bine pregătiţi la nivel universitar, cu masterate didactice, învestiţi cu încredere, respectaţi şi motivaţi; un curriculum rezonabil, dozaj echilibrat de conţinuturi, domenii diferite de studiu, reaşezarea arhitecturii curriculare prin planuri de învăţământ revizuite atent. Să fim solidari în a susţine respectul pentru şcoală şi pentru educatori; rolul important acordat educaţiei nonformale; asigurarea dezvoltării educaţiei pe trasee individualizate, în acord cu ritmul propriu al fiecărui elev; echipe mixte de asistenţă socială şi educaţională; preocuparea pentru starea de bine a copilului, pentru calitatea şi siguranţa mediului educaţional.”
    Un parlamentar pentru dezvoltarea IAȘULUI
    „Integrat în matricea istoriei şi a spiritualităţii poporului român, centru al culturii şi educaţiei de calitate, izvor de creativitate, artă şi credinţă, loc de întâlnire a ideilor inovatoare şi vibrante venite din rândul generaţiei tinere sau mature, oraşul Iaşi a însemnat pentru mine, ca parlamentar, o carte de vizită onorantă, o obligaţie morală, o datorie de suflet. De aceea am fost mereu devotată nevoilor comunităţii, cu vocaţie pentru performanţă, am explorat mereu demersuri şi soluţii pentru comunitatea ieşeană.
    Am susţinut şi am valorificat pe deplin, prin proiecte şi activităţi inovative, valenţele culturale, spirituale şi intelectuale ale acestei comunităţi creative şi dinamice.”
    Actualitatea judeţului şi oraşului Iaşi presupune multe provocări pentru evoluţie şi modernizare, din multe puncte de vedere, de aceea deputatul Camelia Gavrilă a susţinut diverse proiecte şi strategii legate de infrastructura locală, de urgenţele şi priorităţile zonei.
    În mandatul parlamentar 2016-2020, deputatul ieşean a sprijinit şi a reuşit să facă posibilă derularea unor proiecte finanţate pentru dezvoltarea unor obiective şi programe importante şi relevante:
    1. Modernizarea grădiniţelor şi a şcolilor din judeţul Iaşi: finanţarea unui număr de peste 250 de şcoli prin PNDL; 16 şcoli prin PNDR, 53 de şcoli pentru construirea de grupuri sanitare prin bugetul de stat; 38 de şcoli pentru care s-au emis avize educaţionale, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.
    2. Demersuri pentru susţinerea şi finanţarea adecvată a învăţământului universitar ieşean şi a investiţiilor din acest domeniu.
    3. Programul CRED – primul proiect strategic naţional de abilitare curriculară a unui număr de 55.000 de cadre didactice din învăţământul primar şi gimnazial, „Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi – CRED” implică Iaşul ca partener prin activităţi importante, derulate de Inspectoratul Școlar Judeţean Iaşi şi de către specialiştii din Casa Corpului Didactic Iaşi.
    4. Demersuri pentru restaurarea Casei Beldiman (corpul B al Palatului Copiilor).
    5. Proiect de modernizare şi extindere a Casei Corpului Didactic „Spiru Haret” din Iaşi, premise pentru a crea treptat un valoros centru de formare continuă a cadrelor didactice din regiunea Moldovei.
    Pe lângă aceste proiecte, susţinerea şi aprecierea la nivel parlamentar a importanţei majore a experienţei de formare şi iniţiere profesională de tip INTERNSHIP au condus la realizarea şi aplicarea primului program amplu de internship la nivel de cabinet parlamentar – Școala Politică Iaşi XXI, ediţiile I, II, III. Aproximativ 60 de tineri selectaţi din peste 200 de aplicanţi au făcut parte din acest proiect. Aceştia au primit burse lunare şi au fost iniţiaţi în activitatea legislativă şi de cunoaştere a administraţiei locale şi centrale.
    Segmentul de tineret a fost susţinut şi prin vizite de studiu la Parlamentul României. Aproximativ 50 de tineri au avut posibilitatea să viziteze Parlamentul, să urmărească direct şedinţe de plen şi şedinţe de comisie, să înţeleagă astfel procesul decizional, modalitatea de dezbatere a proiectelor şi a iniţiativelor, fluxul legislativ, procedurile de organizare şi desfăşurare a comisiilor de specialitate, deci miezul autentic al diferitelor forme de analiză şi dezbatere legislativă.
    Excelenţa în educaţie este un laitmotiv al proiectului profesional şi ulterior parlamentar asumat de prof. dr. Camelia Gavrilă. Susţinerea constantă a performanţei a fost continuată şi după finalizarea mandatului de Inspector Școlar General, prin acordarea de premii şi burse elevilor la diferite evenimente, precum: Gala Excelenţei în Educaţie sau Concursul transcurricular de Lectură şi Interpretare „Ionel Teodoreanu”.
    „După ce am devenit parlamentar, am oferit de fiecare dată premii consistente olimpicilor ieşeni, în semn de apreciere şi preţuire faţă de rezultatele lor deosebite, dar şi ca semnal politic, în sensul exprimării unor opţiuni pentru calitate, pentru eficienţa educaţională, pentru susţinerea valorilor învăţământului românesc, la nivel parlamentar şi guvernamental.”
    Activitatea politică – funcţii, roluri, implicare
    Deputatul ieşean a ocupat diferite poziţii şi funcţii semnificative, în perioada mandatului parlamentar. A fost desemnată Coordonator al Departamentului pentru Educaţie Naţională din cadrul Consiliului Naţional al PSD, for important care a contribuit la elaborarea de strategii şi politici sectoriale, implicit la transpunerea proiectelor enunţate în Programul de Guvernare al PSD, inclusiv în domeniul educaţiei. A fost necesară o permanentă monitorizare a activităţii ministerelor şi a instituţiilor cu atribuţii specifice, identificând, pentru fiecare etapă, cele mai potrivite politici structurale. La acestea se adaugă şi activităţile în calitate de vicepreşedinte PSD, filiala Iaşi, pentru susţinerea demersurilor politice în teritoriu, a proiectelor locale, pentru înfiinţarea unei filiale la Iaşi a Departamentului pentru Educaţie Naţională.
    În completarea activităţii politice, deputatul ieşean a fost preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Știinţă, Tineret şi Sport în perioada 2016-2019, iar din 2019 până în prezent are calitatea de vicepreşedinte. Buletinele legislative ale Parlamentului României emise la fiecare final de sesiune parlamentară, poziţionează activitatea comisiei ca fiind una dintre cele mai importante, cu un flux mare de acte legislative analizate, dezbătute aplicat şi temeinic.
    „Politica este un fenomen omniprezent în societatea actuală, în viaţa noastră. Am acceptat să fac politică acum 20 de ani, considerând că este un mijloc prin care pot să schimb în bine comunitatea din care fac parte. Mi-am asumat complet responsabilităţile şi obligaţiile fiecărei funcţii politice, iar iniţiativele, proiectele şi activităţile desfăşurate s-au aflat mereu sub semnul competenţei, al devotamentului şi al susţinerii depline a comunităţii ieşene şi a intereselor naţionale. Cu siguranţă, nicio societate nu se poate dezvolta fără un sistem educaţional de calitate, fără să investească în pregătirea şi devenirea tinerilor, în crearea de oportunităţi pentru evoluţia lor profesională. De aceea, prin toate demersurile pe care le-am iniţiat în calitate de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Comisiei pentru Învăţământ, Știinţă, Tineret şi Sport am susţinut necondiţionat educaţia, formarea profesională, cultura, o pedagogie a libertăţii, o viziune modernă asupra evoluţiei sociale, am încurajat gândirea critică, demersurile creative, libertatea de opinie şi expresie, curajul marilor idei şi proiecte”, a susţinut deputatul ieşean.
    Final de capitol
    Analizând activitatea celor patru ani cuprinsă în acest raport, se remarcă multitudinea proiectelor şi a iniţiativelor legislative, argumentaţia fermă şi discursul politic, parlamentar articulat, o permanentă prezenţă în mass-media ieşeană şi naţională, cu opinii şi puncte de vedere avizate asupra temelor politice, sociale, economice, asupra problemelor cetăţenilor. Am intenţionat să fiu, în primul rând, un specialist în domeniul educaţiei, preocupat de susţinerea proiectelor sociale, a iniţiativelor pentru tineri, a proiectelor de infrastructură majoră destinate judeţului Iaşi. Am fost aproape de oameni, mereu deschisă spre comunicare, receptivă la sugestiile sau dificultăţile celor de lângă mine, valorizând tinerii şi noua generaţie, ca prioritate importantă, acordând sprijin celor vulnerabili, identificând proiecte şi soluţii adecvate.
    Închei această activitate parlamentară în mod onorabil, cu demnitate, cu certitudinea unei datorii împlinite. A fost o perioadă dificilă, contrastantă, cu diferite contexte politice controversate, dar şi cu activităţi dense, un timp alert în care am susţinut şi implementat proiecte de succes, fără a alege calea uşoară sau explicaţia diplomatică. Consider că este important să îţi asumi responsabilitatea domeniului de competenţă, curajul opiniei, să fii legitimat ca profesionist şi nu doar ca un politician abil, fără istorie şi carieră.
    În ipostaza de parlamentar, am reprezentat onorant Iaşul, la nivel intelectual şi cultural, am dăruit comunităţii proiecte şi activităţi valoroase, pe măsura încrederii acordate şi a investirii mele cu o răspundere demnă şi nobilă.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:06