Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Liberalii vin cu măsuri de #Austeritate, cadou pentru anul 2021

Ne-a spus domnul Cîţu, de-a lungul campaniei electorale, dar şi înainte, că ei, cei de la PNL, vor relansa economia cu o revenire în „V” şi va curge lapte şi miere. Florin Cîţu le vorbea #alegătorilor, pentru că nu li s-a adresat românilor, despre faptul că în 2021 totul va fi atât de bine că vor uita de pandemie.

Dar proaspătul Guvern Cîţu nu se dezminte. Aşa cum a atenţionat şi PSD, primele măsuri luate de Guvern sunt unele de austeritate, adică nu au nicio legătură cu laptele şi mierea.
Astfel, spune premierul că veniturile bugetarilor vor fi îngheţate, ca şi indemnizaţia de hrană, sporuri, vouchere de vacanţă şi salariile profesorilor. Aceasta ca prim cadou în 2021 oferit românilor care şi aşa trec printr-o perioadă complicată.
Ne-a mai spus premierul şi că salariul minim va creşte cu 3%, adică o altă bătaie de joc la adresa salariaţilor din mediul privat, după ce că foarte multe firme româneşti au dat faliment şi foarte mulţi angajaţi şi-au pierdut locurile de muncă.
Cu toate că în Parlament s-a votat legea care permitea mărirea alocaţiei copiilor, lucru cu care a fost de acord şi Curtea Constituţională, nerespectată de către liberali, iată că acestea nu vor creşte nici măcar din septembrie, aşa cum au promis tot ei după decizia CCR. De asemenea, pensiile pe contributivitate vor creşte abia din septembrie, doar cu 8%.
Cu toate acestea, 2021 vine cu scumpiri la energie, carburanţi, mâncare, ţigări şamd.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:02