|
primită de la domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Anul Dante Alighieri
Anul 2021 este al poetului, scriitorului şi filosofului italian Dante Alighieri, cel care, în capodoperele sale, a iniţiat trecerea de la scrierea în limba latină la cea vernaculară, accesibilă maselor largi. Atât în Florenţa – oraşul său natal, cât şi în Ravenna – oraşul în care a murit, precum şi în alte 70 de localităţi italiene cu care a avut legătură poetul se vor desfăşura evenimente dedicate „Anno Dantesco”. Desigur, semnificaţia momentului va fi marcată şi în România.
Născut într-o lume măcinată de conflicte şi de violenţă politică el a reuşit, prin opera sa, să genereze o reflecţie profundă asupra naturii fericirii umane, meditaţiile şi aprecierile sale rezistând până în prezent.
Opera sa cea mai faimoasă, „Divina Comedie”, este un poem epic, împărţit în trei părţi, care urmăreşte călătoria simbolică a poetului în infern, purgatoriu şi paradis. În cadrul acestei călătorii iniţiatice poetul se întâlneşte cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui, fiecare dintre aceste personaje fiind ilustrativ pentru un viciu sau o virtute.
„Divina Comedie”, scrisă în dialectul său natal, a devenit foarte repede o lucrare canonică, citită şi înţeleasă în întreaga peninsulă italiană, stând la baza limbii italiene culte.
Dante Aligheri a jucat un rol esenţial în dezvoltarea limbii italiene aşa cum o cunoaştem noi.
Astăzi, limba italiană este o limbă aflată în plină expansiune, cu peste 60 de milioane de vorbitori nativi şi joacă un rol foarte important la nivel european, iar datorită numărului mare de vorbitori este una dintre limbile oficiale ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), respectiv una din limbile de lucru ale Consiliului Europei.
Limba italiană este totodată limba de lucru a Sfântului Scaun.
Limba italiană deţine o influenţă remarcabilă în domeniul muzical şi al operei, fiind de asemenea o limbă de referinţă, din punct de vedere terminologic, în domeniul artistic, al gastronomiei respectiv al bunurilor de lux.
În România, limba italiană cunoaşte o revigorare puternică, atât în calitate de limbă maternă dar şi ca limbă străină vorbită de un număr mare de cetăţeni români, ca urmare a strânselor legături cu Italia, post 1990.
Asistăm în ultimii ani la expansiunea învăţământului în limba italiană ca limbă maternă. Din ce în ce mai mult clasele cu predare în limba italiană, dar şi cursurile de limba italiană, sunt căutate de tineri, fiind apreciate în mod deosebit, această materie de studiu fiind introdusă ca fiind obligatorie graţie eforturilor Asociaţiei Italienilor din România – RO.AS.IT. şi este studiată inclusiv la unul din liceele de profil, purtând totodată numele lui Dante Alighieri.
La nivel naţional, limba italiană este studiată în majoritatea judeţelor, atât la nivel de clase primare, gimnaziu, cât şi la nivel de liceu şi universitate, un număr de peste 14.000 de elevi şi studenţi îmbrăţişând-o.
Totodată, prin proiectele editoriale de succes ale Asociaţiei Italienilor din România – RO.AS.IT., a fost concretizat şi „Dante: Infernul în cânturi şi terţine alese” care a fost deja prezentat în mai multe centre universitare şi culturale, iar în acest an special preocuparea noastră este să o facem accesibilă pentru cât mai mulţi cititori, care vor cunoaşte, astfel, detalii neştiute din viaţa titanului care a adus o contribuţie majoră la bogăţia imaterială a umanităţii.
Limba italiană este o limbă dinamică, care îşi va continua expansiunea pe plan mondial. Bogăţia sa lingvistică şi îndeosebi vitalitatea vorbitorilor săi îi garantează un viitor important, fiind una dintre limbile viitorului în numeroase domenii de activitate.
|