Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Marian Cruşoveanu (Grupul parlamentar al PNL)
Front comun pentru construirea unui Spital Regional în Constanţa

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, aflat la o emisiune TV, a declarat că, în momentul de faţă, există studii de fezabilitate pentru 3 spitale regionale - Iaşi, Cluj şi Craiova - în timp ce pe lista de priorităţi a domniei sale se află şi Bucureşti, Timişoara, Braşov şi Sibiu.

Nu am auzit nimic, însă, despre Constanţa. Acest subiect mi-a atras atenţia, mai ales că tema spitalului regional a fost atât pe agenda PNL, cât şi pe agenda USR-PLUS şi PSD la alegerile locale, dar şi la cele parlamentare.
Incendiul de la spitalul Matei Balş a reconfirmat problemele existente la nivelul sistemului de sănătate din România. Pot înţelege că există o mare presiune, zilele acestea, asupra ministrului Sănătăţii, însă acest demers vine ca un lucru firesc, în urma declaraţiilor făcute (poate în grabă), pentru că subiectul spitalului regional este unul arzător, la nivelul judeţului Constanţa.
Nu aş vrea ca aceste declaraţii să treacă neobservate, nu din ideea de a-l critica pe ministrul Sănătăţii, ci mai degrabă de a face o invitaţie către toţi colegii parlamentari, indiferent de culoarea politică, aleşii locali, care să sprijine ideea construirii unui spital regional la Constanţa.
Sugestia mea, de a face front comun pentru acest proiect, atât noi, cei din Constanţa, cât şi colegii din Tulcea, vine ca un fapt firesc, pentru că pe agenda noastră, dar mai ales pe agenda publică, acest subiect nu poate să mai fie amânat sau să mai aştepte.
Cu toţii ştim că, în cele două judeţe, infrastructura medicală funcţionează din secolul trecut şi cu greu se poate adapta la vremurile de astăzi. Un spital regional vine în suportul pacienţilor din cele două judeţe, dar în acelaşi timp este şi un suport suplimentar în perioada estivală, când peste un milion de turişti ne vizitează judeţele. Exerciţiul financiar european 2021-2027 este o soluţie optimă care ar trebui luată în calcul, astfel încât să fie incluse măcar o parte din finanţările pentru acest obiectiv major pentru Constanţa. Nu putem lăsa toată povara bugetară privind acest spital regional şi responsabilitatea accesării fondurilor europene doar pe umerii Primăriei şi ai Consiliului Judeţean Constanţa. Acest spital va deservi Constanţa şi Tulcea, precum şi judeţele limitrofe, aşa că implicarea Guvernului şi a Ministerului Sănătăţii este una esenţială pentru realizarea acestui proiect.
În suportul demersului meu, am pregătit şi o interpelare pentru ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pe această temă, pentru a afla de ce nu este inclus şi judeţul Constanţa pe lista de priorităţi, în ceea ce priveşte construirea unui spital regional.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:58