Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Marius-Eugen Ostaficiuc (Grupul parlamentar al PSD)
Gata cu voucherele de vacanţă!

Singura gură reală de oxigen pentru cel mai afectat domeniu de activitate din anul 2020 - turismul - este întreruptă de guvernul Cîţu.

Guvernul face doar aparent economii cu această măsură. În realitate, dă lovitura de graţie industriei Horeca şi demonstrează, a câta oară, că îi este străină gândirea de tip strategic.
Tăierea voucherelor de vacanţă pentru 2021 e cea mai proastă idee pe care o puteau avea liberalii. Prin stimularea călătoriilor în interiorul ţării era ajutat un lanţ întreg de business-uri naţionale şi locale: unităţi de cazare şi de alimentaţie publică, furnizori de bunuri şi servicii pentru sectorul HORECA, producători locali (mici producători de alimente, meşteşugari de obiecte artizanale, muzee publice sau private, parcuri de distracţii, operatori de transport), furnizori de carburant (banii de accize rămân în ţară).
Totodată, prin utilizarea acestor vouchere, au ieşit din zona neagră /gri nenumărate locaţii de cazare care au ales calea normală a autorizării şi, implicit, a fiscalizării, cu beneficii mari în ceea ce priveşte taxele locale, taxele la bugetul de stat şi oficializarea relaţiilor de muncă a angajaţilor.
Românii aveau ocazia să îşi cunoască sau să îşi regăsească ţara, cu plusurile şi cu minusurile ei. Să nu omitem componenta educativă pe care o implică turismul. A fi turist e şi o formă de a-ţi lărgi cunoaşterea, de a deschide un orizont...
Mai există şi o altă nuanţă: politica de demonizare a bugetarilor. Să fim bine înţeleşi: eliminarea voucherelor nu îi afectează pe bugetarii cu salarii nesimţite care, şi în 2021, îşi vor face concediile în Europa sau pe îndepărtate insule exotice.
Cei loviţi sunt cei cu salarii apropiate de minimum pe economie. Pentru ei voucherele jucau rolul unei terapii împotriva umilinţelor şi a grijilor de fiecare zi.
Sunt curios câte vouchere de liberalism cu destinaţie spre prăpastie vom mai primi în perioada următoare... Turismul de groapă pare specialitatea acestui guvern superficial şi iresponsabil.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:09