Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Andi Gabriel Grosaru (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
Ziua internaţională a limbii materne

Sărbătorim azi 21 februarie, Ziua internaţională a limbii materne, prin care se promovează, la nivel global, diversitatea culturală şi lingvistică.

Aceasta a fost proclamată în cadrul Conferinţei Generale a UNESCO din 17 noiembrie 1999 fiind salutată prin Rezoluţia A/RES/56/262 adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în data de 9 aprilie 2002. Mai târziu, Adunarea Generală a ONU va adopta o nouă Rezoluţie A/RES/61/266, în data de 16 mai 2007, prin care se solicita statelor membre „să promoveze conservarea şi protecţia tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii”. Prin intermediul aceleiaşi Rezoluţii anul 2008 a fost proclamat Anul Internaţional al Limbilor cu scopul de a promova unitatea în diversitate şi înţelegerea internaţională, prin intermediul multilingvismului şi multiculturalismului.
Am asistat de atunci la sporirea conştientizării cu privire la rolul esenţial pe care limbile materne îl joacă în dezvoltarea societăţii, în asigurarea diversităţii şi dialogului intercultural dar şi în consolidarea cooperării respectiv a dezvoltării unei educaţii de calitate pentru toţi. Păstrarea limbii materne are astfel o importanţă strategică pentru întreaga societate.
Multilingvismul permite dezvoltarea unei societăţi incluzive respectiv păstrarea moştenirii culturale comune. Dezvoltarea educaţiei în limba italiană în România reprezintă o prioritate iar sporirea eforturilor în acest domeniu trebuie să continue pentru a putea elimina efectele negative cauzate de pandemia de COVID-19 în domeniul educaţional.
Diversitatea limbilor materne este de asemenea reflectată în diversitatea oportunităţilor de dezvoltare şi a manierelor de gândire şi exprimare care îmbogăţesc societăţile noastre. O societate în care limbile materne înfloresc nu poate să fie decât o societate democratică, în care toţi cetăţenii, indiferent de originea etnică, se bucură de şanse şi drepturi egale. Construirea unui stat de drept, democratic şi social nu poate fi făcută fără respectarea dreptului la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lingvistice.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:37