Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Bogdan Gruia Ivan (Grupul parlamentar al PSD)

Claudiu Năsui, ministrul Economiei, a fost interpelat luni, 22 februarie, în plenul Camerei Deputaţilor, cu privire la programul Start-Up Nation.

Acesta a fost întrebat dacă intenţionează să continue acest program în 2021, dar şi când va oferi banii beneficiarilor din anii 2018-2019.
Programul Start-Up Nation a fost înfiinţat în 2017 şi a creat 17.000 de companii şi peste 60.000 de noi locuri de muncă.
În ultimul an, pe fondul pandemiei 1.400.000 de români şi-au pierdut locul de muncă sau au rămas în şomaj tehnic.
În anul 2020, Guvernul Orban şi ministrul Finanţelor de atunci, Florin Cîţu, au împrumutat România cu 33 de miliarde de euro. Cu 1000 de euro/minut, în timp ce doar 1% din PIB a fost folosit pentru protejarea economiei şi a locurilor de muncă. Cel mai puţin din Uniunea Europeană şi mai puţin decât a alocat Congo sau Burkina Faso.
Astăzi, în toată România, sunt 4250 de antreprenori care şi-au îndeplinit condiţiile contractuale cu statul român în Programul Start-Up Nation: au ţinut angajaţi minim 4 persoane, şi-au pus banii la bătaie sau au luat credite pentru a face achiziţiile asumate în proiect. Când? În luna august 2020. Până astăzi nu li s-a rambursat 1 leu! La 4250 de tineri antreprenori care asigura 17.000 de locuri de muncă.
În proiectul de buget pe anul 2021 apare programul Start-Up Nation cu o alocare de 642 de milioane de lei, credite bugetare. Chiar şi dacă, prin minune, această sumă ajunge la antreprenori, 1.000 de companii rămân pe dinafară.
Vreau să vă întreb, domnule ministru, dacă, în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care trebuie depus până în 30 aprilie, aţi cuprins relansarea programului Start-Up Nation?
Studiind termenele PNRR, beneficiarii programului Start-Up Nation 2018-2019 nu vor primi, nici în cel mai bun scenariu, banii mai devreme de luna mai. Dacă îi vor primi. Și aşa, dumneavoastră şi guvernarea de dreapta veţi îngropa cu bună ştiinţă un program de dezvoltare al mediului privat, amăgind lumea cu banii de la UE, care nu sunt acordaţi, ci doar alocaţi!
Soluţia trebuie găsită în meandrele Ministerului Economiei, nu în vise europene neconcretizate încă! Altfel, veţi spune şi dumneavoastră domnule ministru …. ”atât s-a putut!” Iar programul Start-Up Nation va fi istorie.
Sunteţi un politician tânăr, la fel ca şi mine! Ar fi trist ca dumneavoastră să împrumutaţi de la Florin Cîţu numele de ”Groparul economiei româneşti”. Proasta gestionare a crizei sanitare de către Guvernul Orban riscă, în lipsa măsurilor potrivite, să arunce România într-o criză economică şi umanitară fără precedent!
Aici nu este vorba despre PSD, USR sau PNL. Este vorba despre milioane de români care până acum un an trăiau decent, iar acum, pe zi ce trece îşi pierd şi ultima speranţă. Părinţi care nu ştiu dacă vor avea ce pune pe masa copiilor sau dacă vor avea bani de medicamente, chirie sau ratele la bănci.
Sper că tinereţea dvs. dă dovadă de maturitate şi veţi ţine cont de idei la care eu şi colegii mei din PSD venim să lucrăm pentru a le implementa şi salva locurile de muncă pentru sute de mii de români: Start-Up pentru tinerii fermieri, pentru studenţi şi pentru românii din diaspora plus un program naţional de consiliere gratuită pentru tinerii care vor să acceseze fonduri nerambursabile.
Domnule ministru, arătaţi că vă pasă, că veţi ţine cont de propunerile noastre pentru relansarea economiei româneşti şi că veţi lupta cu colegii dumneavoastră din Guvern pentru a salva economia României!
Altfel, nu veţi arăta decât că partidele de dreapta, PNL şi USR Plus, au declarat război românilor din clasa de mijloc!"
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:59