|
primită de la domnul deputat Dan Șlincu (Grupul parlamentar al PSD)
Interesele prioritare ale judeţului Botoşani nu se negociază
Deputatul social-democrat Dan Șlincu a susţinut marţi, în plenul reunit, la dezbaterile Bugetului pentru 2021, mai multe amendamente pentru finanţarea celor trei obiective majore de infrastructură rutieră care veneau în sprijinul locuitorilor municipiului Dorohoi şi a localităţilor limitrofe.
„Împreună cu colegii mei parlamentari de la PSD Botoşani am iniţiat şi am depus mai multe amendamente pentru continuarea şi începerea mai multor investiţii de interes local, care sunt aşteptate de dorohoieni şi de toţi cei care se deplasează din municipiul Dorohoi spre Suceava. Este vorba de finanţarea studiului de fezabilitate pentru modernizarea DN29A, Dorohoi – Suceava, şi reabilitarea podului de pe râul Siret, finalizarea documentaţiei şi începerea lucrărilor de construire a obiectivului de investiţii : "Varianta de ocolire a municipiului Dorohoi - Centura Sud - Reabilitare DN29B - Centura Est şi suplimentarea bugetului CNAIR pentru turnarea unui covor asfaltic pe DN29A, Dorohoi - Suceava de la km 3 şi până la km 37+900”, a declarat Dan Șlincu.
Toate cele trei amendamente au fost respinse la vot de parlamentarii coaliţiei PNL-USR-PLUS-UDMR.
Deputatul PSD a anunţat că nu se va lăsa şi va susţine în continuare ca aceste trei obiective să fie finanţate şi realizate în cel mai scurt timp posibil, astfel încât locuitorii municipiului Dorohoi şi a localităţilor din jur să circule în condiţii de siguranţă pe drumurile de la nivel local.
„Interesele prioritare ale judeţului Botoşani nu se negociază. De aceea voi face tot ce ţine de mine pentru a debloca toate investiţiile de care botoşănenii au nevoie pentru modernizarea infrastructurii la nivel local”, a completat deputatul social-democrat botoşănean.
|