Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, domnul deputat Constantin Şovăială (Grupul parlamentar al PNL)

În contextul Preşedinţiei portugheze a Consiliului Uniunii Europene, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională este reprezentată de către domnul preşedinte Constantin Șovăială şi domnul vicepreşedinte Sorin-Dan Moldovan la Conferinţa Interparlamentară privind Politica Externă şi de Securitate Comună şi Politica de Securitate şi Apărare Comună (PESC/PSAC), organizată în format online în perioada 3-4 martie a.c.

Principalele teme abordate pe parcursul acestei reuniuni sunt Cooperarea UE-NATO şi Busola Strategică şi O strategie cuprinzătoare a UE pentru Africa, fiind, de asemenea, programate intervenţii de fond din partea domnului Jens Stoltenberg, Secretar General al NATO şi a domnului Josep Borrell, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate.
Cu această ocazie, domnul vicepreşedinte Sorin-Dan Moldovan a luat cuvântul în cadrul primei sesiuni, dedicate cooperării UE-NATO, susţinând importanţa consolidării parteneriatului în mai multe domenii precum securitate cibernetică, comunicare strategică, exerciţii comune, construirea rezilienţei şi a apărării, dar şi în vederea acordării de sprijin ţărilor din Vecinătatea Estică pentru dezvoltarea capacităţilor de descurajare. Totodată, a fost reiterat suportul pe care România îl acordă Busolei Strategice, o iniţiativă cu potenţial de optimizare a cooperării la nivel european în domeniul apărării şi securităţii.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:39