|
primită de la domnul deputat Valentin Ilie Făgărăşian (Grupul parlamentar al PNL)
Dezamăgire faţă de decizia de a respinge cererea DIICOT de a redeschide dosarul 10 August
Ca român care a locuit peste 28 de ani în diaspora şi ca parlamentar care reprezintă românii plecaţi în afara ţării, sunt extrem de dezamăgit de decizia Tribunalului de la Bucureşti de a nu redeschide dosarul 10 August.
Evident, există responsabili pentru dezastrul care a fost atunci, la protestul diasporei, însă, aparent, Tribunalului Bucureşti nu îi pasă de acest lucru. Mă tem că, din cauza acestei decizii, credibilitatea justiţiei româneşti a avut de pierdut semnificativ.
Preşedintele Iohannis a cerut joi ministrului Justiţiei, Stelian Ion, să explice public de urgenţă cum s-a ajuns în situaţia ca dosarul vizând evenimentele din 10 August 2018 să fie clasat. De asemenea, preşedintele României le-a cerut ministrului Justiţiei şi ministrului de Interne să găsească soluţiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 August să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă.
Nimeni nu poate nega victimele represiunii de la 10 August şi, în mod evident, trebuie să fie identificaţi şi vinovaţii pentru acele victime. Suntem în 2021, sistemul de justiţie nu îşi permite o nouă piatră de moară cum a fost dosarul Mineriadei din 1990.
Diaspora Contează cu adevărat şi mă voi lupta să mă asigur că acest lucru devine o realitate.
|