|
primită de la domnul deputat Eugen Neaţă (Grupul parlamentar al PSD)
Ce am pierdut cu adevărat în ultimul an?
O pandemie este o încercare în care mor oameni. Nu puţini. În urmă cu o sută de ani, au pierit zeci de milioane de oameni. În primul an al pandemiei pe care o trăim chiar noi, au fost ucişi de coronavirus peste 2.700.000 de oameni.
Sunt ţări în Europa şi în lume a căror populaţie este mult mai mică decât atât. Se poate spune, pe bună dreptate, că a pierit deja o întreagă ţară ca urmare a acestei pandemii.
În România s-a trecut, deja, de 22.000 de decese. Cam atât numără populaţia unui oraş ceva mai mic, dar nu cel mai mic. Drăgăşani, de exemplu, avea în 2011 aproape 18.000 de locuitori. Horezu, peste 6.000. Vă gândiţi la ce mă gândesc şi eu, nu-i aşa? Cei morţi de infecţia cu coronavirus în România depăşesc cu numărul lor populaţia unui oraş sau chiar a mai multora la un loc. Nu este de glumă! Numerele sunt reci, dar, dacă gândeşti în aceşti termeni, dispăruţii pot fi popoare, ţări, localităţi. Este înfiorător să vezi pe parcursul acestei drame oameni care se declară iritaţi de măsurile de protecţie, cele care pot salva vieţi. Printre ei, oameni obişnuiţi, în aglomerări de tot felul, dar şi oameni ai Puterii, cărora le sare ţandăra ori de câte ori sunt întrebaţi de ce se opun testării de mai bine de un an de zile, de exemplu. Câţi dintre cei peste 22.000 de români ar fi în viaţă acum dacă s-ar fi testat timp de un an de zile prin ordin naţional, nu după ureche, la întâmplare, de cele mai multe ori pe propria cheltuială, nu pe bani publici, cum este normal. Bizară încăpăţânarea guvernamentală şi prezidenţială de a nu testa metodic populaţia şi de a informa publicul cu interpretări ochiometrice şi cu bucăţele convenabile de adevăr. Am ajuns la o limită, se pare. Pandemia accelerează şi trăim acest moment ca pe o mare şi gravă surpriză. Iar am fost prinşi nepregătiţi.
La începutul pandemiei, am asistat cu toţii la surpriza care a dat peste cap spitale şi alte instituţii. Oazele de cumetrie ale DSP-urilor au mimat că fac anchete epidemiologice, o chestiune sofisticată pentru practica sanitară românească. Testarea în masă continuă să fie respinsă metodic de puternicii zilei, ceea ce lasă fără obiect orice anchetă epidemiologică. Coronavirusul umblă în voie prin România, care alege să închidă oamenii în case pentru că este singurul lucru pe care ştie să îl facă foarte bine şi nici nu are prea mult chef pentru ceva mai complicat şi mai eficient decât atât. Indolenţa şi încăpăţânarea de a nu testa intens timp de mai bine de un an de zile, inclusiv pe elevii trimişi recent la şcoală, să plimbe virusul de colo-colo, nu sunt străine de moartea unui număr atât de mare de români. Ceva mai mult decât un oraş de provincie!
|
