Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Lilian Scripnic (Grupul parlamentar AUR)
Multinaţionalele, cei mai importanţi vectori de promovare în România a valului progresist neo-marxist

Deputatul AUR de Galaţi, Lilian Scripnic, a declarat astăzi, în Parlament, că, prin obligarea personalului să folosească ceea ce ele numesc "limbaj inclusiv", concentrându-şi atenţia în special asupra termenilor care definesc universul LGBT, marile corporaţii au devenit cei mai importanţi vectori de promovare în ţara noastră a valului progresist neo-marxist.

„Deşi, în teorie, forul legiuitor în România este Parlamentul, în practică multinaţionalele impun propriile legi angajaţilor români. Astfel, multinaţionalele au început să interzică, în ţara noastră, folosirea unor cuvinte şi expresii care au conotaţii de gen, cum ar fi celebra formula de adresare „doamnelor şi domnilor”, pe motiv că ar leza persoanele care nu se identifică nici ca bărbaţi, nici ca femei. De asemenea, a te adresa cuiva cu "el" sau "ea", în funcţie de numele sau înfăţişarea respectivei persoane, poate atrage acuzaţii de "transfobie" sau de discriminare prin folosirea "limbajului binar" cu privire la gen”, a explicat parlamentarul AUR.
Lilian Scripnic a mai afirmat că Asociaţia "Accept" a elaborat un document intitulat "Diversitatea la locul de muncă - Ghid pentru angajatorii din România". Printre "recomandările" menţionate în respectivul document este şi cea ca angajatorii să îşi instruiască angajaţii să nu mai presupună că partenerul de viaţă al cuiva este de sex opus, lucrul acesta nefiind altceva decât un "stereotip" sau chiar un act de discriminare.
„Noi, AUR, ne opunem cu fermitate acestui egalitarism artificial populist şi demagogic şi susţinem egalitatea de şanse. În acelaşi timp, ne împotrivim discriminării de orice fel şi susţinem libertatea de exprimare. Vă asigur că, din perspectiva noastră, a celor de la AUR, nimeni de la Parlamentul European nu va putea interzice copiilor noştri să rostească cuvintele „mamă” şi „tată” şi nicio multinaţională din lume nu ne va putea împiedica să ne întemeiem familii tradiţionale binare, să ne apărăm tradiţiile, limba şi cultura”, a mai spus acesta. La finalul declaraţiei sale politice, deputatul AUR, Lilian Scripnic, le-a făcut câteva recomandări multinaţionalelor care desfăşoară activităţi economice în România: „Reveniţi cu picioarele pe pământ; în loc să vă concentraţi pe externalizarea profiturilor, mai bine vă preocupaţi de plata taxelor şi impozitelor la acelaşi nivel cu firmele româneşti; înainte să promovaţi ideologia neo-marxistă, trebuie să respectaţi valorile identitare româneşti, inclusiv familia tradiţională, precum şi legile şi Constituţia României”.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:36