|
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Investind în tehnologia informaţiilor, Guvernul vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi
Procesul de digitalizare al României continuă în ritm susţinut, graţie determinării Guvernului Florin Cîţu de a atinge în cel mai scurt timp acest obiectiv extrem de ambiţios.
Consider că este vital ca acest proiect să fie cât mai urgent implementat în România, deoarece se înscrie în prevederile Strategiei Comisiei Europene privind drepturile persoanelor cu handicap 2021-2030. Conform acesteia, persoanele cu dizabilităţi aflate în centre de îngrijire se confruntă cu dificultăţi majore privind accesul la educaţie prin intermediul voilor tehnologii informatice, mai ales acum, în perioada de pandemie.
Pentru a rezolva acest deficit, Comisia Europeană a solicitat autorităţilor de la nivel central şi local să implementeze proiecte concrete, prin intermediul cărora persoanele cu handicap vor putea învăţa la distanţă, astfel încât condiţiile vieţii lor să fie îmbunătăţite.
Realitatea românească arată că accesibilitatea precară la instrumentele de tehnologia informaţiilor îngreunează chiar şi activităţile de bază ale persoanelor cu dizabilităţi. Din cauza lipsei mijloacelor moderne de comunicaţii, persoanele cu deficienţe se confruntă cu rate mai ridicate de infectare şi, totodată, suferă de izolare din cauza normelor de distanţare socială.
Absenţa acestor mijloace moderne afectează nu doar persoanele care trăiesc în comunităţi, ci şi cele care stau în propriile locuinţe, fapt ce le îngrădeşte libertatea de mişcare, accesul la serviciile personale, precum şi viaţa independentă.
Îmbucurător este faptul că Autoritatea pentru Digitalizarea României a gestionat deja până acum solicitările pentru îmbunătăţirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul educaţiei, unde au fost depuse o serie de proiecte, inclusiv ale unităţilor de învăţământ special, cu elevi cu dizabilităţi.
Aplicarea „Strategiei privind drepturile persoanelor cu handicap 2021-2030” poate fi un succes şi în România dacă Consiliile Judeţene care au în subordine centre de îngrijire rezidenţiale vor depune proiecte pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile, necesare achiziţionării de echipamente electronice.
|