|
primită de la doamna deputat Monica-Elena Berescu (Grupul parlamentar al Alianţei USR PLUS)
Elevii de la şcoala Roşu merită să fie respectaţi
Una dintre primele situaţii cu care m-am confruntat în calitate de parlamentar a fost o sesizare despre sălile de clasă de la şcoala gimnazială Roşu, din comuna Răducăneni.
Mi-a fost adus la cunoştinţă faptul că încăperile nu sunt zugrăvite, clădirea fiind la "gri", pardoseala lipseşte, sălile de clasă sunt insuficient încălzite, uşile şi ferestrele nu se închid corespunzător iar copiii şi profesorii stau îmbrăcaţi ca de iarnă în interior şi nu sunt asigurate condiţii minime pentru păstrarea igienei personale, nu exista deloc apă şi săpun. Iată ce a urmat.
În calitate de deputat al judeţului Iaşi, am redactat mai multe adrese oficiale - pe care le-am transmis către Inspectoratul Școlar Judeţean (ISJ) Iaşi, către Ministerul Educaţiei şi către Primăria Comunei Răducăneni - prin care am solicitat explicaţii pentru situaţia semnalată. Până în prezent, doar ISJ a răspuns acestei solicitări, prezentând rezultatele propriilor investigaţii. Astfel, am aflat că există un proiect de modernizare finanţat de Ministerul Dezvoltării, dar al cărui termen de finalizare a fost amânat, la finalul anului trecut, pentru 2022. Pe perioada acestor lucrări, Primăria Răducăneni a închiriat o clădire de la o persoană fizică, în scopul desfăşurării activităţilor didactice în anul şcolar 2020 - 2021.
Învăţământ ca în anii 1900 la şcoala Roşu şi dezinteresul primăriei
Primăria plăteşte chirie pentru o clădire care a rămas în secolul trecut din perspectiva condiţiilor de studiu iar copiii - cei care încă mai merg la şcoală - sunt nevoiţi să stea în nişte condiţii greu de imaginat. Am trimis până acum două adrese către Primăria Răducăneni, pe 18 februarie şi 11 martie, la care nu am primit niciun răspuns până în prezent. Această lipsă de comunicare îmi ridică semne de întrebare privind modul în care autorităţile de acolo înţeleg ce înseamnă transparenţa instituţională.
Situaţia de fapt este simplă: primăria din localitate a închiriat de la o persoană fizică o clădire cu condiţii improprii pentru desfăşurarea actului educaţional, pe criterii necunoscute, refuzând în acelaşi timp să răspundă întrebărilor adresate de un parlamentar. În acest context, am trimis o nouă adresă către Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Răducăneni prin care am cerut noi lămuriri la următoarele puncte:
● criteriile avute în vedere la alegerea clădirii pentru desfăşurarea activităţii şcolii în acea incintă;
● avizele pentru ca şcoala să poată funcţiona în spaţiul respectiv;
● de la cine este închiriată clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Școala Gimnazială Roşu;
● care este cuantumul chiriei lunare şi perioada pe care este închiriat imobilul în discuţie;
● care sunt lucrările de investiţii preconizate pentru a asigura condiţiile optime pentru desfăşurare activităţilor didactice;
● în sarcina cui cad cheltuielile privind achiziţionarea pardoselii necesare amenajării sălilor în care se desfăşoară activităţi didactice conform contractului de închiriere.
Este inacceptabil ca o primărie să cheltuiască banii cetăţenilor în mod nejustificat, susceptibilă de conflicte de interese.
|