|
primită de la doamna deputat Oana Gianina Bulai (Grupul parlamentar al PSD)
“Românii, protejaţi fictiv în pandemie cu zeci de milioane de măşti neconforme!”
Protejarea reală a românilor în această pandemie, din punct de vedere medical şi instituţional, este sublimă dar lipseşte cu desăvârşire.
Vă spun asta nu doar ca „deputata oamenilor” (cum m-au etichetat nişte tineri frumoşi din Romanul meu drag), ci mai ales ca om care a avut rude sau prieteni care au trecut prin chinuri groaznice cauzate de acest virus criminal.
Astăzi voi da exemplul măştilor. Al măştilor neconforme, pe care românii sunt obligaţi să le plătească din buzunarul lor, să le şi poarte, dar care nu le sunt de folos, ba, dimpotrivă, le pot cauza şi probleme de sănătate din moment ce nu respectă parametrii tehnici stabiliţi de legi şi norme.
Și, deşi un asemenea subiect nu poate să nu te irite, să nu te înfioare şi să nu stârnească replici directe, voi veni doar cu argumente şi cifre oferite de entităţi credibile.
În urmă cu câteva zile, românii aflau din InfoCons (canal prin care comunică Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor, un ONG absolut onorabil şi cunoscut pentru implicarea sa reală în acest domeniu) că, în România, au intrat 166 de tipuri de măşti neconforme. Atenţie, nu 166 de măşti, ci 166 de tipuri, deci de mărci, branduri.
Pentru cei care ştiu cum funcţionează acest tip de activitate de depistare a mărfurilor neconforme, fac menţiunea că astfel de loturi nu sunt depistate la începutul comercializării lor, ci aproape de sfârşit, când din stocul iniţial mai rămân 10-15 la sută sau chiar mai puţin, 3-4 la sută.
E vorba de produse pe care românii sunt obligaţi să le poarte, după ce le-au cumpărat din banii lor, dacă ne referim la cele depistate în comerţul liber. Dacă ne referim la măştile neconforme depistate în instituţii (inclusiv spitale!), acestea au fost plătite din bugetele respectivelor entităţi, bugete care vin din taxe, adică tot din banii românilor!
O idee la fel de sumbră despre această protecţie mimată în pandemie ne dă şi instituţia statului român, adică OPC-ul. Într-un comunicat difuzat chiar pe 15 martie anul acesta (de Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor!), informaţiile sunt absolut uluitoare:
În 2020, au fost verificate, în total, 35 mil. măşti, în valoare de aproximativ 20 mil. lei, din care peste 32 mil. măşti au fost depistate NECONFORME!
Aritmetica este necruţătoare: 91,5 la sută din măştile controlate au fost găsite neconforme. Și vă reamintesc, inspectorii OPC au controlat, în cele mai multe cazuri, fragmentele finale din loturile neconforme.
Tot OPC-ul ne spune că a decis oprirea temporară (până la remedierea problemelor) a 32 de milioane de măşti şi oprirea definitivă a peste 725.000 de măşti.
Dar, repet, OPC-ul găseşte în magazine sau în magaziile spitalelor doar mici cantităţi din loturile totale, cea mai mare parte a acestor mărfuri neconforme ajungând la populaţia care le foloseşte – cu încredere, nu? - în lupta contra acestui virus nenorocit.
La un calcul simplu, în care mergem pe varianta optimistă că au fost depistate măcar câte un sfert din aceste loturi neconforme, rezultă că la oameni au ajuns cantităţi de 3 ori mai mari, care au fost folosite. Adică peste 100 de milioane de măşti neconforme, adică, în cea mai mare parte, inutile. Inutile, dar pe care românii le-au plătit!
Aş vrea să fac aici o mică completare. În vreme ce zeci de avioane aterizează săptămânal în România cu încărcături care aduc sute de mii, milioane de măşti, combinezoane sau mănuşi (majoritatea din China), în România avem capacităţi de producţie a acestor echipamente. Țara noastră poate produce şi chiar confecţionează măşti, combinezoane... Numai că se întâmplă ceva ciudat. Producţia românească merge la export în timp ce noi preferăm să luăm din alte ţări măşti care sunt neconforme..
De ce? Poate că interesele celor care ne spun că au criza sub control, deşi vedem haosul creat, sunt să fie la mâna altor ţări. Paradoxal, în vreme ce statului român nici că-i pasă de măştile, combinezoanele sau mănuşile produse în România, cererea vine din afară. Germania, de pildă, cumpără măşti din România! Numai noi nu cumpărăm măştile produse de români
Care este soluţia?
În majoritatea statelor Uniunii Europene, guvernele sprijină prin programe specifice cumpărarea de produse sanitare din producţia proprie, ca o modalitate de susţinere a propriilor producători. În România, lucrurile se derulează invers, totul este haotic. Sunt soluţii pentru salvarea acestei industrii, dacă se doreşte!
În primul rând, industria uşoară să fie desemnată industrie de suport strategică, adică Guvernul să achiziţioneze cu prioritate de la producătorii români echipamente militare, echipamente pentru medici sau pentru forţele de ordine. Apoi, stocurile din rezervele statului pentru situaţii de urgenţă să fie asigurate de Guvern de la firmele româneşti. Iar după ce statul român s-a asigurat că are stocurile făcute cu echipamente româneşti, să înceapă promovarea în lanţurile de magazine a produselor fabricate în România! Aşa poate fi susţinută, în mod real, această industrie.
Actuala situaţie a producătorilor români trebuie să înceteze. Este INADMISIBIL ca Guvernul să importe măşti şi echipamente de protecţie de sute de milioane de euro din alte ţări prin tot felul de buticuri şi firme de apartament, în timp ce producătorii români sunt lăsaţi să moară. Este o bătaie de joc ca farmaciile să fie umplute cu tot felul de măşti neconforme care pun în pericol sănătatea populaţiei, în timp ce firmele româneşti nu primesc nicio comandă din partea statului.
De asemenea, dacă avem nevoie de importuri de măşti, atunci în cazul acestora eu văd o soluţionare pe cât de logică pe atât de simplă pentru a evita să mai găsim în farmacii sau magazine măşti neconforme. Pentru că observăm că aceste controale făcute la comerciantul final sau chiar la beneficiar (mă refer la spitale) sunt aproape inutile, le propun celor care au puterea de decizie controlarea şi validarea acestor produse (ca „bune de comercializat”) înainte de a fi vândute. Aceste măşti – conforme sau neconforme – nu vin din spaţiu, nu le aduc extratereştrii. În cele mai multe cazuri ele sunt din import, ajung în România încărcate în TIR-urile care trec prin vămi sau prin containerele descărcate în portul Constanţa. Avem Poliţie de Frontieră, avem vameşi. Cred că aceste mărfuri pot fi verificate de comisii mixte – OPC, Vamă, Poliţie de Frontieră – fie la intrarea în ţară, fie când se face vama, fie la înregistrarea lor în stocul angrosistului. Iar aceasta operaţiune să fie făcută într-un termen rezonabil – să zicem 48 de ore de la solicitare – pentru ca birocraţia să nu blocheze activităţile economice.
În acest fel am proteja şi cetăţeanul român în ceea ce priveşte sănătatea sa, dar şi drepturile sale de consumator, dar şi pe firmele româneşti de pe lanţul final al distribuţiei, pentru că sunt convinsă că nici vânzătorii en-detail nu-şi doresc nici mărfuri neconforme, nici probleme care să ducă la indisponibilizarea mărfurilor pe care, de multe ori, le-au plătit în avans.
De aceea solicit Ministerului de Interne, Ministerului de Finanţe, OPC-ului să ia act de aceste propuneri, să le analizeze – nu mă supăr nici dacă vor fi îmbunătăţite! - şi să pună urgent în practică astfel de măsuri simple dar eficiente prin care populaţia să fie real protejată, nu doar pusă să plătească nişte mărfuri tip “frecţie la picior de lemn”.
|