Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Marius Horia Ţuţuianu (Grupul parlamentar al PSD)

Românii s-au săturat! S-au săturat de măsuri pompieristice care, în loc să ofere soluţii, produc mai mult haos.

S-au săturat de bâlbe, incoerenţă şi incompetenţă.
Mii de oameni au ieşit în stradă, revoltaţi. Ultimele restricţii de circulaţie, reînchiderea sectorului HoReCa reprezintă doar cireaşa de pe acest tort al frustrărilor şi nemulţumirilor adunate în ultimul an.
Mă întreb dacă au fost auziţi la Palatul Victoria sau la Cotroceni.
Îi vedeţi, domnilor de la guvernare, pe aceşti oameni? Îi auziţi? Înţelegeţi cu adevărat pentru ce protestează?
Au ieşit în stradă pentru că tot ceea ce aţi făcut în ultima vreme a fost pentru oricine altcineva, mai puţin pentru români.
Românii nu vă mai vor!
Nu mai au încredere. Prin minciună, prin ineficienţă, prin orgolii prosteşti, aţi distrus orice parteneriat dintre Guvern şi cetăţeni.
Ar fi bine să-i auziţi pe aceşti oameni înainte ca lucrurile să degenereze, iar străzile să se transforme dintr-un loc în care se exercită un drept democratic într-un decor al violenţei.
Treziţi-vă, domnilor guvernanţi!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:21