Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cristina Camelia Rizea (Grupul parlamentar al Alianţei USR PLUS)
Protestul - drept fundamental într-o democraţie; Cinismul şi manipularea - trăsătură fundamentală a PSD-AUR

În 1771, la Moscova izbucnea epidemia de ciumă. Deşi cu întârziere, autorităţile au luat atunci măsuri pentru limitarea răspândirii. Au închis pieţele şi bisericile, prăvăliile şi cârciumile. Sub presiunea evenimentelor s-au dezvoltat teorii ale conspiraţiei şi mulţi credeau că boala este planul autorităţilor ca să-i ucidă sau să-i sărăcească. Vă sună cunoscut? În acest an, cauza pandemiei este alta: un virus. Restricţiile, cam aceleaşi. Teoriile conspiraţiei, din păcate, sunt identice.


Ce avem în plus în secolul 21? Avem două partide în Parlament cu mentalitate venită din negura Evului Mediu care se agaţă cu disperare de nemulţumirile şi nefericirile oamenilor, le amplifică exploatând fricile primare ale umanităţii. Încurajează falsele teorii venite din laboratoarele sputnik. Aruncă în faţă tot felul de personaje ahtiate după rating şi îşi pun pe umeri, cu ipocrizie, mantia de falşi idoli salvatori. Întrebarea mea pentru voi domnilor de la PSD-AUR este următoarea:

Dacă alegem să ignorăm virusul, să ne comportăm ca şi cum n-ar exista, care este rezultatul?
Vreţi transformarea spitalelor în morgi? Pentru că în treizeci de ani v-a durut în cot de sistemul sanitar şi de aia nu avem, azi, nici dotări, nici medici suficienţi. Vreţi să rămânem o ţară izolată de restul lumii, închisă, cum e Coreea de Nord? Nici ei nu recunosc că virusul există. Sau vreţi mai bine să ne întoarceţi în Evul Mediu? Vă convine mai mult aşa? Vă place să fiţi jupâni-oligarhi, într-o Românie sărăcită şi needucată?
Doar asta aţi cultivat în ultimii treizeci de ani. Distrugerea sistemului sanitar, a educaţiei, a antreprenoriatului. Promovarea non valorilor. Doar asta aţi făcut şi asta faceţi în continuare, cu neruşinare. Domnilor, lăsaţi ipocrizia. Trăim într-o lume interdependentă, în care orice bătaie de aripi dintr-un colţ al ei are repercusiuni majore în cealaltă parte.
E normal ca lumea să fie nemulţumită de restricţii, nimeni nu şi le doreşte. Dar sunt necesare ca să scăpăm mai repede de pandemie şi să ne întoarcem cu toţii, la o viaţă normală. Respect dreptul la protest. E un drept fundamental. Și îi respect pe cei care au protestat paşnic, au păstrat distanţarea fizică şi au respectat măsurile sanitare. Nu îi respect pe cei care au desconsiderat regulile, pe cei care au incitat la violenţă şi sfidare. Mă refer în special la voi dragi colegi parlamentari care aţi fost votaţi să faceţi legi bune pentru români şi nu să le încălcaţi.
Clar, nu am niciun fel de consideraţie, pentru voi, cei care vă luaţi lumină de la Moscova. Voi care exploataţi cu nonşalanţă greutăţile românilor, care vă cocoţaţi pe suferinţa lor. Combaterea pandemiei este un efort colectiv, iar voi, prin comportamentul vostru, nu doar că nu contribuiţi la acest efort, ci comiteţi păcatul capital de a vinde iluzia empatiei cu protestatarii pentru un share pe Facebook. Nu girez sfidarea; nici a legilor, nici a efortului colectiv. Dar mai ales, nu girez manipularea suferinţei în speranţa unui câştig politic.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:41