Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Valentin-Ilie Făgărăşian (Grupul parlamentar al PNL)
Măsurile responsabile luate de Guvern şi Parlament dau rezultate vizibile în economie

Ultimul an a fost unul extrem de dificil. România a trebuit să facă faţă pandemiei cu resurse limitate, cu spitale şi DSP-uri lăsate de Guvernul Dăncilă la limita falimentului şi cu un personal insuficient.

Guvernul Orban şi mai apoi Guvernul Cîţu şi-au asumat responsabilitatea guvernării în parteneriat cu preşedintele Klaus Iohannis şi rezultatele sunt unele mult mai bune decât în ţările din vecinătate.
În acest moment, România se află în topul ţărilor la ritmul vaccinării. În plus, atât statisticile interne cât şi instituţiile financiare internaţionale, ne spun că România este pe un val de creştere economică de peste 5%, o creştere record în Uniunea Europeană. Acest fapt arată că am avut parte de o guvernare competentă şi responsabilă, iar revenirea la normalitate este foarte aproape.
În acest moment, valul trei al pandemiei a intrat pe un trend descendent... Dacă vom continua cu măsurile economice bune, cu ajutorarea domeniului HORECA, domeniului cultural, ajutorul de şomaj tehnic pentru angajaţii care au avut de suferit în ultimul an, ajutoare de stat pentru principalele ramuri ale industriei care trebuie să-şi revină după această criză şi vom stimula economia naţională, România poate deveni un exemplu în UE la creşterea durabilă a economiei şi a nivelului de trai.
Tocmai de aceea, în calitate de deputat, voi încuraja românii să respecte legile de protecţie sanitară, să fie responsabili şi să-i protejeze pe cei dragi.
Evident că au fost sincope, greşeli şi mai multe bâlbe. Doar cine nu munceşte – nu greşeşte. PNL şi-a asumat responsabilitatea pentru toate măsurile luate. Este regretabil că cei care au ales să rămână în opoziţie nu fac altceva decât să pună beţe-n roate şi să critice. Ar fi fost mai corect să vină cu soluţii, fără să critice de pe margine.
În acest contexct, să fie foarte clar: atât în Parlament, cât şi în Guvern vom susţine mediul de afaceri să facă angajări, să-şi reia investiţiile şi să ţinem economia pe creştere economică.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:15