|
primită de la doamna deputat Cristina-Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
Preşedintele, obligat să rezolve criza politică din „Guvernul său”
PSD îi cere preşedintelui României, Klaus Iohannis, să iasă din letargia în care se află de mai multe săptămâni şi să intervină public pentru rezolvarea crizei politice majore din „Guvernul Său”.
Principala prerogativă constituţională a preşedintelui este de a media între puterile statului şi între partidele politice, pentru asigurarea stabilităţii ţării.
România se află în vârful valului trei al pandemiei, fără locuri libere la ATI, cu un număr record de decese, cu mii de bolnavi cronici lăsaţi fără tratament, iar interimatul la Ministerul Sănătăţii şi criza politică prelungită nu va face altceva decât să înrăutăţească situaţia.
În acest context, lipsa de reacţie publică din partea preşedintelui reprezintă o încălcare gravă în exercitarea obligaţiilor pe care acesta le are faţă de ţară şi de societate.
Preşedintele Iohannis a girat personal constituirea acestei coaliţii nocive dintre PNL, USR PLUS şi UDMR, sfidând votul românilor şi rezultatul alegerilor democratice.
În consecinţă, Klaus Iohannis are o răspundere directă pentru criza politică actuală şi obligaţia de a interveni urgent în mod public pentru ieşirea din acest blocaj care afectează grav viaţa şi sănătatea românilor.
|