|
primită de la domnul deputat Marian Cruşoveanu (Grupul parlamentar al PNL)
Alternativa Techirghiol, proiect esenţial pentru sprijinirea economiei judeţului Constanţa
La întâlnirea de astăzi, cu directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Mariana Ioniţă, am pus în discuţie mai multe subiecte de interes local şi regional, mai ales că dezvoltarea infrastructurii rutiere este esenţială pentru economia şi bunăstarea românilor.
Alternativa Techirghiol este un proiect pe care îl urmăresc îndeaproape, pentru că este esenţial în ceea ce priveşte dezvoltarea judeţului Constanţa.
În momentul de faţă, se fac ultimele analize de ordin tehnic, pentru elaborarea proiectului final. Luna februarie 2022 este termenul limită pentru finalizarea elaborării documentaţiei tehnice pentru obţinerea autorizaţiilor de construcţie. În acelaşi timp, sfârşitul anului 2022 este termenul limită pentru finalizarea procesului de achiziţie. Într-un fel, ne aşteptăm ca la finalul anului viitor să avem undă verde pentru începerea lucrărilor acestui proiect extrem de important pentru cei care vizitează judeţul Constanţa în perioada estivală, dar mai ales pentru noi toţi, cei care locuim aici.
De asemenea, alături de colegul meu, deputatul PNL de Tulcea, George Șişcu, am deschis şi subiecte care privesc Dobrogea, mai ales Drumul Expres Constanţa - Tulcea, care, pentru mine, personal, va însemna o nouă unire a regiunii noastre de România. Am toată încrederea că investiţiile făcute în infrastructura rutieră vor fi pilonul principal pentru dezvoltarea Dobrogei şi a României.
|