|
primit de la preşedintele Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, domnul deputat George-Cătălin Stângă (Grupul parlamentar al PNL)
Ziua Mondială a Pământului
„Pământul oferă suficient pentru a acoperi nevoile omului, dar nu lăcomia lui” - Mahatma Gandhi
Azi, ca în fiecare an începând din 1970, sărbătorim Ziua Pământului, o zi dedicată planetei noastre.
Ziua Pământului reprezintă o oportunitate de a evidenţia interdependenţa dintre oameni şi varietatea uimitoare de specii cu care împărtăşim această planetă. Respectarea acestei varietăţi existente în natură poate oferi speranţa unui viitor mai bun pentru toţi.
Tema Zilei Pământului din acest an este „Restore Our Earth”, care se concentrează pe procesele naturale, pe tehnologiile ecologice emergente şi pe gândirea inovatoare care poate restabili ecosistemele lumii.
Peste 1 miliard de oameni la nivel global participă la activităţile de Ziua Pământului în fiecare an, transformând-o în una dintre cele mai importante mişcări civice din lume.
În calitate de preşedinte al Comisiei de mediu şi echilibru ecologic am câteva priorităţi clare, asumate şi de PNL. Printre acestea se numără combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia justă la o dezvoltare sustenabilă, combaterea tăierilor ilegale de pădure, încurajarea împăduririlor masive, susţinerea programelor pentru economie circulară, prevenirea riscurilor, calitatea aerului şi biodiversitate.
Fiecare dintre noi joacă un rol important în protejarea planetei. Putem face alegeri eficiente din punct de vedere energetic, să nu mai irosim alimente, putem reduce emisiile de dioxid de carbon şi putem creşte investiţiile în proiecte durabile. Prin acţiuni mici, înmulţite cu miliarde de oameni, sunt sigur că vom putea produce schimbări cruciale pentru planeta noastră.
Dragii mei, avem o Planetă minunată pe care trebuie să o protejăm. Doar împreună, prin gesturi mici, am putea face ca fiecare zi să fie Ziua Pământului!
#22aprilie #ZiuaPamantului
|