|
primită de la domnul deputat Iulian-Alexandru Muraru (Grupul parlamentar al PNL)
Demisia lui Iliescu de la conducerea fantomei instituţionale IRR este o formă de diversiune!
Demisia lui Ion Iliescu de la conducerea Institutului Revoluţiei Române din 1989 este o formă de diversiune deoarece instituţia nu mai are de peste un an capacitate operaţională, salariaţi, buget sau activitate.
Ion Iliescu procedează cum a făcut toată cariera sa politică înşelând, mimând, păcălind opinia publică! Inevitabil, el va rămâne în istorie ca un falsificator şi ca un vinovat pentru crimele de la Revoluţie şi mineriade.
Această demisie vine târziu, dar deloc întâmplător. Spun târziu pentru că prejudiciul adus de această instituţie memoriei victimelor din 1989 este reprobabil şi iremediabil. Este deloc întâmplătoare ca rezultat al presiunii publice, a lipsei de resurse, respectiv ratării în totalitate a obiectivului pentru care această autoritate a fost înfiinţată.
Subliniez faptul că, împreună cu colegii mei din PNL şi USR PLUS, am depus un proiect de lege pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române, continuând procesul legislativ pentru ca această sinecură care întinează memoria victimelor Revoluţiei de la 1989 să dispară.
Totodată, reamintesc faptul că Guvernul PNL, condus de Ludovic Orban, a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 urma să fie desfiinţat. PSD a atacat la CCR această legislaţie, sesizarea fiind admisă. În acest sens, am reluat procesul de desfiinţare a acestui institut ţinând cont de motivarea Curţii Constituţionale, astfel încât noua propunere legislativă să fie în concordanţă cu prevederile constituţionale.
Încă de la constituirea sa, prin Legea nr. 556/7 decembrie 2004, instituţia a reprezentat o platformă politică. În tot acest timp, Institutul Revoluţiei Române s-a dovedit a fi un for ermetic al cărui scop real vizează asigurarea unor poziţii publice finanţate din fonduri publice pentru interese personale.
În fapt, evenimentele organizate de institut au vizat propagarea în spaţiul public a unor interpretări asupra Revoluţiei Române din 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs de organele de anchetă în Dosarul Revoluţiei.
|